Mama Elodiei Ghinescu a vorbit recent despre fiica sa și despre relația pe care aceasta a avut-o cu Cristian Cioacă. Ea spune că nu a fost de acord cu mariajul celor doi și a și explicat de ce.
Cristian Cioacă nu a oferit familiei Ghinescu daunele morale
În 2007, România a fost zguduită de dispariția Elodiei Ghinescu, un caz ce avea să devină una dintre cele mai controversate și intens mediatizate anchete din istoria recentă a țării.
De la prima sesizare a dispariției, misterul a atras o atenție copleșitoare din partea publicului, în special prin emisiunile dedicate ani la rând de Dan Diaconescu, care au captat milioane de telespectatori curioși să afle noi informații despre caz.
Recent, mama Elodiei Ghinescu a dezvăluit că nu a fost niciodată de acord cu căsătoria fiicei sale cu Cristian Cioacă, bărbatul care avea să devină principalul suspect în dispariția Elodiei.
Mama Elodiei și-a exprimat dezamăgirea și revolta față de modul în care au evoluat lucrurile între cei doi, dar și durerea care îi marchează viața de când și-a pierdut fiica.
„Cristian Cioacă încă nu ne-a dat banii stabiliți în instanță, drept daune morale, n-am primit absolut nimic. Nici nu știu pe unde e el acum, încă nu l-am dat în judecată. Dar, nu-l iert, cât trăiesc, trebuie să plătească!”, a declarat mama Elodiei, accentuând hotărârea de a obține dreptatea pe care o consideră necesară.
Mamei Elodiei nu-i este frică de fostul ginere
Mama Elodiei a evocat și momentele din trecut, în care Cioacă venea în casa lor și lua parte la mesele de Crăciun și Revelion. Ea își amintește cum l-au primit în familie, în ciuda unui disconfort personal legat de caracterul acestuia.
„L-am omenit și m-a nenorocit”, spune ea, rememorând dezamăgirea trăită și pierderea grea care i-a marcat viața.
Aceasta a mai povestit despre întâlnirile tensionate cu Cioacă în sala de judecată, unde privirile lui păreau intenționate să o intimideze.
„La tribunal se uita fix în ochii mei, ca să mă intimideze, de parcă avea și pe cine. Nu mi-e frică de el. Ce să-mi mai ia? Mi-a luat tot, ne-a distrus pe viață”, a mai declarat mama Elodiei, al cărei curaj rămâne de neclintit.
Mama Elodiei nu îl considera pe Cioacă bun pentru ea
De asemenea, a mărturisit că a încercat să o oprească pe Elodia din a se căsători cu Cioacă, pe care nu îl considera potrivit pentru fiica ei.
„I-am zis Elodiei să nu-l ia de soț, că nu-mi place de el, dar ea a început să râdă.
Nu era urât, nu era prost, dar avea un comportament care nu-mi plăcea”, a explicat ea, subliniind că, deși aparent Cioacă nu arăta semne vizibile de probleme, simțea că personalitatea acestuia ar putea să o afecteze pe Elodia.
Cristian Cioacă va publica o carte biografică
Cristian Cioacă, fostul polițist condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea avocatei Elodia Ghinescu, urmează să publice o carte biografică în care își dezvăluie perspectiva asupra celebrului caz.
Scrisă în perioada petrecută în detenție, cartea promite să ofere detalii și reflecții din partea lui Cioacă, într-un caz ce a captivat întreaga țară, mai ales prin misterul legat de dispariția Elodiei, al cărei corp nu a fost găsit niciodată.
Anunțul despre viitoarea carte a fost făcut de mama sa, Florica Cioacă, într-un interviu pentru Fanatik.
„Băiatul meu vrea să publice o carte pe care a scris-o în închisoare, e despre ce a trăit el în tot această perioadă. E ca un fel de jurnal”, a declarat aceasta, adăugând că, în prezent, Cristian Cioacă își caută o editură interesată să-i publice lucrarea.