Mama gemenilor din Ploiești susține că este nevinovată în ceea ce privește moartea micuților. Aceasta o consideră răspunzătoare pentru tragedie pe fosta ei prietenă, Alina.

Andreei i s-a făcut rău și a avut nevoie de pastile

Andreea o acuză pe fosta ei prietenă că știa cum erau poziționate obiectele de mobilier din camera gemenilor, iar atunci când oamenii legii au ajuns la fața locului, masa era poziționată în dreptul geamului, iar salteaua era ridicată de pe pat.
”Sunt foarte multe lucruri pe care nu le știm, nici eu, nici legea. În momentul de față, eu vreau război pentru copiii mei. Am considerat-o o prietenă bună. Vreau să vorbim adevărul. Faptul e consumat deja”, a adăugat Andreea.

Eveniment ce a șocat o țară întreagă

Amintim faptul că evenimentul de la Ploiești a șocat întreaga țară. Mai exact, în momentul în care tragedia a avut loc, mama copiilor ar fi fost live pe o rețea de socializare.
Imaginile postate de aceasta se aud la un moment dat sunetele ambulanțelor, iar la scurt timp, cineva bate cu putere în ușa apartamentului. În acel moment, femeia a oprit transmisiunea live de pe rețeaua de socializare.