Mama Luizei a negat că ar fi cerut despăgubiri. Fata sa a dispărut în luna aprilie, iar de atunci, autoritățile nu au făcut absolut nimic pentru a o găsi.
Luiza a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă, un om care i-ar fi pus capăt zilelor. Agresorul a recunoscut cele două crime și a condus anchetatorii spre noi dovezi.
Recent, s-au găsit alte oase într-o pădure, lângă Caracal. Surse au declarat pentru Antena 3 că acestea ar aparține tot Alexandrei.
„Nu este adevărat. Eu am văzut la televizor această informaţie şi am sunat să spun că nu este nimic adevărat. Noi nu cerem absolut nimic. Pe noi ne interesează banii, în situaţia asta?! Eu nu ştiu cine a aberat, noi chiar nu vrem să fim băgaţi în aberaţia asta, pentru că pe noi ne interesează copilul, viaţa copilului, nu banii“, a declarat Georgeta Melencu, pentru Adevărul.