După scandalul uriaș de vineri, mama Luizei se pare că s-a liniștit și va colabora cu anchetatorii. Femeia a acceptat să meargă la DIICOT.
Avocatul Tonel Popa a convins-o să meargă luni la DIICOT. Femeia nu are încredere în anchetatori și susține că nu au făcut nimic pentru a-i găsi fiica. Aceasta a pus mai multe condiții pentru a accepta să ofere probele ADN de care oamenii legii au nevoie.
„După ce s-a întâmplat vineri, cred că merit să stau liniștită. Am decis să fiu de acord cu prelevarea probelor ADN la insistențele avocatului Tonel Pop. Am pus acele condiții, să fie de față Tonel Pop, să ne pună la dispoziție o mașină”, a spus femeia.
„Eu încă nu am încredere. Ce s-a făcut până acum, ce probe s-au găsit? Ei merg pe o singură pistă. Eu cred că acești domni procurori încearcă să mușamalizeze cazul. Eu nu am niciun indiciu că fiica mea este moartă. Nu am încredere, dar am fost determinată să accept prelevarea probelor”, a mai adăugat aceasta.
Monica Melencu va fi însoțită de tatăl său. Bunicul Luizei a cerut să plece din spital pentru a merge împreună la DIICOT: „A cerut să plece din spital la cerere. El vrea să fie alături de mine”.
Luni, femeii i se vor preleva probe de salivă. Aceasta a refuzat, inițial, să meargă la DIICOT. Vineri, un mare scandal s-a produs în timpul exercitării mandatului de aducere. Femeia, dar și bunicul, care a încercat să-și dea foc, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transporatți la spital.