Mamele care se vor întoarce la muncă din concediul pentru creşterea copilului, mai repede de doi ani, ar putea primi o indemnizaţie de 400 de lei, a anunţat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Această indemnizaţie va fi acordată mamei până când copilul va împlini vârsta de doi ani.
Ministrul Muncii a făcut această declaraţie, vineri, într-o întâlnire informală.
Până acum, mamele care reveneau la serviciu mai devreme de doi ani primeau 100 de lei în plus la salariu , sub forma unui stimulent.
Pe de altă parte însă, perioada de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului va fi redusă de la 24 de luni, variantele luate în calcul fiind ca aceasta să fie de 12, 14 sau 18 luni, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Ioan Botiş.
Ministrul a spus, vineri, variantele de modificare a acordării indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor fi analizate săptămâna viitoare.
Premierul Emil Boc spunea în 20 septembrie, că Guvernul intenţionează să regândească indemnizaţia de creştere a copilului, reducând "generozitatea" unor astfel de plăţi.
Curtea Consituţională a validat, în 25 iunie, reducerea sumelor acordate ca indemnizaţie pentru creşterea copilului cu 15%, care nu va putea, însă, să scadă mai jos de 600 de lei.
Anterior reducerii, indemnizaţia pentru creşterea copilului era de 85% din media veniturilor salariale nete din care se plătesc contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, realizate în ultimul an.
SURSA: Mediafax
Mamele care revin la muncă mai devreme de doi ani ar putea primi mai mulţi bani
19 noiembrie 2010, 17:45
Ultima modificare în 19 noiembrie 2010, 19:45
Suma de bani pe care mamele o primesc pentru revenirea la muncă din concediul pentru creşterea copilului, mai repede de doi ani, ar putea creşte cu 300 de lei, de la 100 de lei la 400 de lei.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Piaţa vinului scade cu 10%
- Guvernul majorează cu 1,2 miliarde lei veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, la a doua rectificare din 2010
- Boc crede că Parlamentul nu mai poate opri asumarea răspunderii pe Legea educaţiei. CCR a amânat decizia pentru săptămâna viitoare
- Boc îşi susţine cauza în faţa CCR pentru a obţine o decizie favorabilă asumării răspunderii pe Legea educaţiei
- Guvernul va aproba luni rectificarea bugetară
- Guvernul va adopta luni legile salarizării bugetarilor
- Şeful OMV a fost pus sub acuzare
- Băsescu: Băieţii de la Interne au început să facă striptease aruncând şepcile, acum îşi arată caracterul la televiziuni
- Băsescu: Europa este încă în criză şi se prefigurează intrarea în derapaj a mai multor state
- Raport BERD: aplicarea legii în domeniul competiției s-a îmbunătățit în ultimul an