Fosta adjunctă a Laurei Codruța Kovesi, de la DNA, a avut o ieșire dură la adresa modificărilor aduse codurilor penale. Gabriela Scutea, membră fondatoare a Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor, afirmă că, printre altele, modificările afectează lupta împotriva evaziunii fiscale, despre care chiar Guvernul PSD spune că trebuie susținută.
”Este evident că modificările au fost făcute pe repede înainte (…). Dispozițiile cele mai problematice s-au menținut. Aceste dezbateri inițiate săptămâna trecută și continuate săptămâna aceasta hai să spunem a fost de fapt o mimare a transparenței și a dezbaterii reale, care nu are în spatele ei un studiu de impact, o evaluare cu privire la efectul viitoarelor prevederi”, a declarat Gabriela Scutea la RFI.
Magistratul explică ce consecințe va avea reducerea termenelor de prescriere a faptelor.
”Mă gândesc la dispozițiile referitoare la prescripție. Ceea ce a spus CCR categoric trebuia reparat, dar era numai o prevedere procedurală, ea nu ne obliga să reducem termenul și nu ne obliga să reducem și perioada de prelungire a termenului de prescripție care se poate da în condițiile legii. Mă gândesc și la infracțiuni din acestea care afectează omul în viața lui de fiecare zi (…). Ceea ce ne afectează pe toți ca societate, ca bună funcționare a unui stat este impactul pe care această reducere a termenelor de prescripție o să-l aibă spre exemplu în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală. Acestea o să aibă un termen mai redus, prelungirea care se poate da va fi la rândul ei mai redusă, dar dificultățile pentru evaziune fiscală vin din alt loc și anume că ele nu se descoperă ca un furt, astăzi mi-a dispărut telefonul de pe masă sau mi-a fost spartă mașină, ele se descoperă după un timp de la comiterea faptei și pe urmă începe o anchetă foarte îndelungată și greoaie, pentru că nu mai găsim agenți economici, reprezentanții agenților economici nu mai sunt în țară, lumea nu mai locuiește la adresele indicate, contabilii nu mai au nimic, ba din când în când se mai dă foc și evidenței contabile, în așa fel încât să nu poți să stabilești nimic. Vrem să cercetăm un fenomen infracțional sau vrem numai să-l denumim?”, a conchis Scutea.