Apele care s-au revarsat peste tara au maturat gospodariile oamenilor, dar v-ati gandit vreodata cum ar putea sa va afecteze inundatiile sau un cutremur afacerea?
Potrivit unui studiu al Economist Intelligence Unit (EIU), pe plan international, 45% din companii dispun deja de un director insarcinat cu analiza riscului sau cu atributii in acest sens, dar majoritatea acestora au in sarcina sectorul serviciilor financiare. Dar, tot mai multe firme iau in considerare si alte domenii, 24% din firme intentionand sa aiba un astfel de specialist in urmatorii doi ani, potrivit studiului.
“Managementul de risc trebuie sa evolueze pentru a raspunde unei game cat mai largi de provocari. Directorii responsabili vor juca un rol esential pentru o abordare integrata a acestuia”, crede Daniel Franklin, director editorial la Economist Intelligence Unit. La studiul EIU au participat 137 de manageri de risc, dintre care aproximativ jumatate provin din sectorul financiar, iar restul din nu mai putin de 16 alte domenii. Fapt interesant, 61% din participantii chestionati de EIU considera ca abilitatea de a intelege problemele de afaceri este o calitate esentiala pentru un manager de risc. Cea mai mare provocare pentru un manager de risc, considera chiar ei, o reprezinta integrarea datelor referitoare la risc provenite din sisteme multiple si procesarea acestora.
Riscul financiar, calculabil
“In anul 1989, noul presedinte al bancii de investitii J.P. Morgan, Sir Dennis Weatherstone, necunoscand riscul total la care era expusa firma sa, le-a cerut angajatilor ca, in fiecare zi la ora 16:15, sa ii prezinte un raport despre riscul firmei, impreuna cu o masura de risc corespunzatoare”, spune Tiberiu Tomita, consultant la BRM Business Consulting, participant la cea de-a treia editie a Risk Management Forum. “In acest fel, in octombrie 1994, a aparut in cadrul J.P. Morgan departamentul RiskMetrics, condus de Till Guldimann, specializat numai pe studiul si analiza riscului, iar masura de risc pe care departamentul a lansat-o a fost value-at-risk (VaR)”. Prin urmare, daca o firma anunta ca valoarea sa la risc zilnica este de un milion de dolari cu un nivel de incredere de 99%, inseamna ca, in conditii normale de piata, firma nu poate pierde mai mult de un milion de dolari, cu o probabilitate de 99%, deci in numai intr-un caz din 100 pierderile pot fi mai mari de un milion de dolari, explica Tiberiu Tomita. “VaR masoara senzitivitatea unui portofoliu la posibilele schimbari de pe piata, fiind capabila sa echivaleze riscul diferitelor produse si sa compuna riscul pe baza portofoliilor. Metoda este folosita de departamentele de trezorerie si de administratorii de fonduri din institutiile financiare, precum si din orice tip de companie”. Asadar, in cazul riscurilor financiare e mai simplu.
In schimb, potrivit EIU, firmele din sistemele non-financiare sunt preocupate mai mult de riscul adus de operatiunile dispersate la nivel global, care sunt supuse standardelor si normelor legislative diverse.
Tot in documentul elaborat de Economist Intelligence Unit, se spune ca managerii de risc joaca un rol esential in coordonarea reactiei companiilor la factori de pericol fara precedent.
Principalul avantaj adus de angajarea unui manager de risc este, in opinia a 52% din respondenti, faptul ca acesta poate extinde raza de actiune a managementul riscului. Ei permit luarea unor decizii de investitii mai bune, in special prin compararea si masurarea riscului si a beneficiilor.
Neprotejati la dezastre
Succesul sau esecul lor in indeplinirea acestui obiectiv va fi crucial: persoanele intervievate au spus ca riscul legat de respectarea reglementarilor este unul dintre cele doua pericole majore care planeaza asupra afacerilor globale, alaturi de riscul legat de reputatie. Monitorizarea riscurilor emergente si extinderea principiilor legate de risc intr-o strategie mai larga reprezinta alte doua elemente a caror importanta va creste in urmatorii trei ani.
Dar, pana si la nivelul Uniunii Europene, de abia acum, in urma recentelor dezastre naturale, se pune in mod serios problema protejarii impotriva riscurilor reprezentate de astfel de fenomene. La noi, companiile din telecomunicatii sunt printre putinele care au un sistem de protectie a datelor si retelelor in caz de dezastre. “Sistemul nostru de back-up ne permite sa scoatem un intreg oras din retea fara ca acest lucru sa afecteze capacitatea de transmisie a datelor si a vocii”, asigura Ted Lattimore, presedintele Connex.
Provocarea insa de abia incepe. Multe dintre companiile romanesti de abia au descoperit managementul datelor si al afacerii cu ajutorul solutiilor software. Faptul ca toate datele trebuie protejate, copiate intr-o locatie sigura si actualizate permanent pare mai mult o cheltuiala care nu se va recupera niciodata. Dar, in cazul unui eveniment neprevazut, nici o cheltuiala, oricat de mare, nu le va aduce inapoi.
Ignoranta, cel mai mare risc
• Economistii folosesc pe plan mondial o unitate de masura a riscului numita “valoare previzionata”. Aceasta stabileste costul anticipat in cazul materializarii riscului potential. De exemplu, o catastrofa care ar aduce pagube de zece milioane de euro si are o sansa de 1% sa se intample are o “valoare previzionata” a costurilor de 100.000 de euro.
• Pe piata occidentala, companiile care ofera solutii de Entreprise Risk Management (ERM) sunt intalnite din ce in ce mai des. “Din pacate, multi directori de departamente de management al riscului au lipsuri la capitolul experienta in ceea ce priveste in cateva zone considerate critice, inclusiv planificarea strategica si elaborarea unui plan de afaceri”, crede Mark Carey, CEO al DelCreo, lider in consultanta ERM, citat de BusinessWeek.
• Doar pagubele anuale cauzate de virusii de computer se ridica la peste 13 miliarde de dolari, arata studiul eBusiness Risk Solutions, elaborat de American International Group. “Peste 80% din companiile romanesti nu indeplinesc norme minime in acest domeniu, iar investitiile lor in IT devin neperformante foarte rapid. In momentul in care apare un incident, de prea multe ori nu exista norme clare de reactie, iar echipelor de IT din cadrul companiilor le lipseste experienta necesara pentru interventii de amploare”, arata studiile GeCAD Net, companie romaneasca specializata in management de risc.