Renato Keller a ocupat până acum diverse funcţii în cadrul companiei Bayer, printre care director la Bayer Bulgaria EOOD, country manager la Bayer Schering Pharma (2008 – 2011) sau director la Bayer Pakistan . Înainte de angajarea sa în compania Bayer, Keller a fost Chief Operational Officer la Schering Elveţia (martie 2001 – noiembrie 2004).
Grupul german Bayer este unul dintre cei mai importanţi jucători atât pe piaţa farmaceutică globală, cât şi în industria chimică, agrochimică şi a maselor plastice.
"Spre deosebire de alte companii, Bayer investeşte în ştiinţă şi cercetare, iar aceasta este cea mai importantă investiţie pentru viitor. Investim în jur de 3 miliarde de euro anual în cercetare, adică aproape 6%, dublu decât standardul normal pentru o companie de acest fel", a spus noul manager general al Bayer România.
În România, grupul Bayer este prezent cu trei divizii, în care lucrează 215 de angajaţi, respectiv Bayer Healthcare, Bayer CropScience (produse pentru protecţia culturilor agricole şi non-agricole) şi Bayer MaterialScience (polimeri şi mase plastice).
Una dintre marile reuşite ale companiei a fost plasarea pe locul 5 anul trecut în top 10 al vânzărilor de medicamente fără prescripţie medicală, întocmit de Cegedim. Vânzările au crescut cu 13,1%, ajungând la 12,6 miliarde de euro. "Reuşita este cu atât mai mare cu cât suntem a doua companie din acest top fără producţie locală, restul produc aici medicamente", a spus Elena Aleksandrova, country manager pentru departamentul de protecţie a consumatorilor (consumer care).
În 2011, brandurile care au adus cele mai mari venituri pentru Bazer pe piaţa din România au fost Canesten şi Canespor, Bephanten, Aspirin, Supradzn şi elevit.
Vânzările Grupului Bayer la nivel mondial au crescut cu 4,1% în 2011, la 36.528 milioane de euro (2010: 35.088 milioane de euro).