Indiferent de sumele care fac obiectul unei tranzacții, de domeniul în care se desfășoară sau de vizibilitatea companiilor în piața respectivă, este clar că avem de-a face cu un proces lung, delicat și complex. Tranzacțiile sunt gândite, uneori, ani de zile, iar până la finalizarea lor se pun în mișcare resurse uriașe, atât financiare, cât și umane. Anul trecut, valoarea pieței de M&A s-a ridicat la 3,4-4 miliarde de euro, având loc peste 85 de tranzacții de peste 5 milioane de euro. Cele mai mari tranzacții s-au înregistrat, conform unui clasament realizat de Deloitte, în FMCG (856 mil. euro), în sectorul de petrol și gaze (595 mil. euro) și retail (533 mil. euro). La finele lunii mai, vom desemna și premia câştigătorii pentru această categorie în cadrul Galei Premiilor „Excelenţa în Management“.
Akiyoshi Koji, Președinte Asahi Group Holdings
Deși preşedintele Asahi, Akiyoshi Koji, a declarat în luna mai, anul trecut, că grupul nu va licita pentru activele est-europene ale SABMiller, ulterior japonezii şi-au schimbat decizia. Astfel, în 2016, producătorul japonez de bere Asahi Group Holdings a anunțat achiziționarea activelor SABMiller din cinci țări din Europa de Est – România, Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria – de la Anheuser-Busch InBev (AB InBev), printr-o tranzacție de 7,3 miliarde de euro, care ar urma să se finalizeze la jumătatea lui 2017. SABMiller este al doilea mare producător de bere la nivel mondial, prezent pe piața românească prin intermediul Ursus Breweries, controlând și Bere Azuga. Portofoliul Ursus Breweries cuprinde mai multe mărci românești, cum sunt Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Stejar, Azuga, dar și branduri internaționale ca Redd‘s, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch și Pilsner Urquell.
Zang Jianjun, CEO CEFC China
Este cel care a semnat, anul trecut, la București, din partea China Energy Company Limited (CEFC), acordul de preluare a pachetului majoritar de acțiuni al KMG International, fostul grup Rompetrol, de la KazMunaiGas, compania de stat a Kazahstanului. Potrivit lui Zang Jianjun, ţinta strategică a proiectului comun derulat de cele două companii este aplicarea unor avantaje şi integrarea resurselor strategice pentru extinderea pe pieţele europene şi asiatice. „Vrem să avem acces la resurse de gaz şi petrol din întreaga lume şi să transformăm KMGI într-o companie energetică integrată“, a spus CEO-ul CEFC. China Energy Company Limited este una din cele mai mari companii private din China. În 2016, a fost prezentă, pentru al treilea an consecutiv, în topul Global Fortune 500, aflându-se pe poziția 229, în urcare cu 112 locuri. CEFC, cu venituri de 263 de miliarde de yuani, este un conglomerat privat chinez cu sediul la Shanghai. Compania, înființată în urmă cu 15 ani de către Ye Jianming, a ajuns să fie un brand influent pe plan internațional, odată cu investițiile realizate în Europa. KMG International deține cea mai mare rafinărie din România și are peste 1000 de puncte de alimentare cu carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Moldova.
Nikolaus Bethlen, partener Mid Europa Partners
Tranzacția prin care fondul Mid Europa Partners a preluat lanţul de magazine Profi din România, anul trecut, de la Enterprise Investors (EI), a fost catalogată ca fiind una dintre cele mai „de succes“ din industria de retail, cu o valoare record: 533 milioane de euro. Împreună cu echipa care s-a ocupat de acest proces, Nikolaus Bethlen a jucat un rol important, declarând, la momentul respectiv, că există un mare potențial de creştere în România. Mid Europa Partners, care mai deţine pe plan local operatorul de servicii medicale private Regina Maria, este cel mai mare fond de investiţii cu focus pe Europa Centrală şi Turcia. Din 1999, când a fost înființat, și până astăzi, fondul a administrat 4,3 miliarde de euro.
Costin Baicu, CFO TotalSoft
Una dintre cele mai sonore tranzacţii IT de anul trecut a fost achiziţia TotalSoft de către Logo Software Investment, cel mai mare furnizor independent de software din Turcia. Tranzacţia de peste 30 milioane euro a fost coordonată de Costin Baicu, CFO, din partea TotalSoft. Baicu lucrează la TotalSoft din ianuarie 2006. Acesta a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti cu specializarea Finanţe şi Asigurări. Înainte de TotalSoft a fost director financiar la AutoSolution şi manager la Medicarom Holding. TotalSoft este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii ERP din România, cu peste 1.500 de clienţi din 46 de ţări, printre care USA, Germania, Austria, UK, Italia sau Franţa. Compania deţine suita proprie de soluţii software, Charisma Business Suite, din care fac parte sisteme recunoscute la nivel internaţional, cum ar fi Charisma ERP, Charisma HCM sau Charisma Medical Software.
Norbert Sasse, CEO Growthpoint
Cu o practică de zece ani în finanţe corporative la firme ca Ernst & Young Corporate Advisory (în Africa de Sud şi Londra) şi Investec Corporate Finance (în Africa de Sud), Norbert Sasse a avut un rol esenţial în evoluţia investitorului imobiliar Growthpoint. Din postura de director executiv, el a reuşit să crească activele companiei de la 7 mil. euro în 2001 până la 7,9 mld. euro în 2017. Acum, Growthpoint este cel mai mare investitor imobiliar listat în Africa de Sud şi are ca principal acţionar fondul de pensii al angajaţilor guvernului sud-african. „Am fost destul de sceptici cu privire la povestea Europei de Est, dar ne-am făcut puţin temele şi s-a dovedit benefică o privire mai atentă“, declara Norbert Sasse, înainte de a deveni cel mai mare acţionar al Globalworth. Compania sud-africană a plătit anul trecut 186,4 mil. euro pe 26,9% din acţiunile Globalworth, un grup românesc fondat de Ioannis Papalekas în 2013. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie imobiliară din România în 2016.
Dimitris Moulavasilis, CEO Affidea Group
O altă tranzacție importantă, estimată la câteva zeci de milioane de euro, a fost preluarea centrelor de diagnostic Hiperdia de către furnizorul de servicii medicale private Affidea, fostul Euromedic. Despre aceasta, Dimitris Moulavasilis spunea la acea vreme că este dovada clară a angajamentului pe termen lung, pe care o are companie la a cărei conducere se află, de a extinde serviciile medicale de excelență în beneficiul pacienților din România. Affidea este cel mai mare investitor şi operator în cadrul Parteneriatelor-Public-Private (PPP) în domeniul sănătăţii din Europa. Compania furnizează servicii de imagistică medicală de înaltă performanţă, medicină nucleară, tratament al cancerului şi analize de laborator în cele peste 175 de centre proprii din 14 ţări – Polonia, Ungaria, România, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Italia, Turcia, Republica Cehă, Portugalia, Irlanda, Bulgaria, Elveţia şi Lituania. În România, Affidea este prezentă pe piaţa serviciilor medicale de 14 ani şi deţine 17 centre medicale.
Jean-Marie Greindl, preşedinte PPG EMEA
La trei ani de la preluarea mandatului de preşedinte pe Europa, Orientul Mijlociu şi Africa a concernului american PPG şi la mai puţin de un an de coordonare a diviziei de vopsele decorative a aceleiaşi companii, Jean-Marie Greindl a coordonat una din cele mai importante tranzacţii de pe piaţa materialelor de construcţii din România. Americanii au semnat în noiembrie anul trecut contractul de preluare a producătorului de vopsele Deutek de la fondul de investiţii Axxess Capital pentru circa 40-50 mil. euro, potrivit estimărilor din piaţă. Tranzacţia, concretizată la începutul acestui an, presupune intrarea pe piaţa locală a gigantului american, care rulează anual 15 mld. dolari. Producătorul preluat de PPG are o cifră anuală de afaceri de circa 30 mil. euro şi comercializează brandurile de vopsea Oskar şi Danke!.
Fady Chreih, CEO Regina Maria
După o experiență de șapte ani la Banca Transilvania, din 2010 Fady Chreih a avut un rol important în evoluția rețelei de sănătate Regina Maria. Din postura de CEO al companiei, el a reușit să dezvolte foarte mult compania, care anul trecut a avut afaceri de 91 de milioane de euro. După o creștere organică de 20%, trei ani consecutiv, anul trecut Regina Maria a raportat un avans de 40%. În 2016, compania a preluat Centrul Medical Dr. Grigoraș, un business cu afaceri de 1,5 miloane de euro, Centrul Medical Helios din Craiova, dar și spitalul Ponderas, aceasta fiind considerată cea mai mare achiziție semnată anul trecut de Regina Maria.
Mohammad Murad, proprietarul Lanțului Phoenicia
Cel mai mare investitor în turismul de pe litoral, Mohammad Murad, anunța, în vara anului trecut, o tranzacție importantă: Lanțul Phoenicia, deținut de antreprenor, cumpăra complexul Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, din staţiunea Olimp, de la omul de afaceri Josef Goschy. Valoarea tranzacției a fost de aproximativ 10 milioane de euro, iar Murad spunea că va mai investi alte 15 milioane de euro pentru a-i reda complexului strălucirea de altădată, reclasificându-l la patru stele. Iar intenția este să-l relanseze în vara anului viitor. De asemenea, pentru că este vorba despre un nume sonor în turismul românesc, brandul va fi păstrat sub forma „Amfiteatru-Panoramic-Belvedere by Phoenicia“. În afară de hoteluri, Mohammad Murad mai deține în România și lanțul de restaurante Spring Time și fabrica de conserve Mandy.
Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife
După o carieră de zece ani în domeniul bancar, Mihai Marcu a decis să se implice în businessul MedLife, fondat de mama sa, pe care l-a dezvoltat cu succes. Anul trecut, compania a fost listată la Bursa de Valori București și a deschis noi spitale, clinici și puncte de recoltare. În plus, a achiziționat alți jucători din domeniu. De pildă, în 2016, MedLife a cumpărat 100% din acțiunile Prima Medical, 60% din acțiunile Stem Cells Bank, 100% din acțiunile Diamed Center, 60% din acțiunile Dent Estet și 90% din acțiunile CM Panduri. Compania este prezentă pe piața din România din 1996 și este controlată de familia Marcu, care deține 51% din acțiuni. Anul trecut, cifra de afaceri a Medlife a crescut cu 28,6%, la 503 milioane de lei, însă a trecut pe pierderi de 1,66 milioane de lei.