”Anul trecut, am făcut apel către producătorii români de a veni la noi. Am avut peste 700 de răspunsuri și am semnat foarte multe contracte. Anul acesta, vom proceda în același fel și sper să atragem cât mai mulți producători”, au spus reprezentanții retailerului Carrefour România.
Mai mult, potrivit lui Jean Baptiste Dernoncourt, director general Carrefour România, marca proprie a retailerului este făcută de producători români.
Vineri, Fundația Carrefour și Carrefour România au prezentat strategia de responsabilitate socială a retailerului și proiectele de CSR susținute în România.
„Salut acțiunile de ajutorare a persoanelor lipsite de mijloace din România, desfășurate de Fundația Carrefour și asociația Samusocial. Efortul comun trebuie să continue în favoarea unei veritabile mobilizări – la toate nivelurile: autorități, actori din domeniul economiei solidare – în lupta împotriva excluziunii.” a declarat François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România, prezent la eveniment. De asemene, tot vineri, a fost inaugurat un nou centru Samusocial de asistență socială pentru persoanele fără adăpost.
În România, Fundația Carrefour a sprijinit, între altele, programul asociației OvidiuRo ”Fiecare copil în grădiniță”, Banca de Alimente a Crucii Roșii Române și programul ”Grădina Bio”, derulat de asociația Ateliere fără Frontiere.