Managerii caută soluţii pentru a rezolva conflictele între generaţii apărute în companii

Angajaţii în poziţii de senior manager au început să-şi ia ucenci pe care să-i crească, din profilul generaţiei Y, să-şi aleagă un lider din mediul lor, care să fie puntea către generaţia Y, spune Viorel Panaite, managing partner al firmei de training Human Invest.

Tot mai des în ultima vreme, companiile apelează la consultanţă în resurse umane cerând ajutor pentru a putea stabili un dialog între angajaţii din generaţii diferite. Multe proiecte ale companiei pot avea de suferit dacă reprezentanţii firmei nu se înţeleg, iar aceste neînţelegeri sunt puse pe seama diferenţelor dintre generaţii:"Interesant este că în ultimele două luni, iunie şi iulie, am primit de la patru firme cereri pentru proiecte prin care să deschidem dialogul între generaţii în companiile lor, de la o companie farmaceutică, una de producţie piese auto, una din industria ospitalităţii şi una de distribuţie".

Acest tip de conflict ar putea fi soluţionat printr-un dialog constructiv între generaţii, la aceeaşi masă, în care oamenii să se cunoască reciproc, să îşi cunoască inclusiv aspiraţiile, nevoile şi stilurile de a lucra, mizând pe punctele tari ale fiecăruia, a adăugat Viorel Panaite.

SURSA:Mediafax