Reforme structurale, continuarea reformelor, reducerea pierderilor – sunt doar câteva din mesajele transmise de experții Fondului Monetar Internațional (FMI) și cei ai Comisiei Europene atunci când vizitează Bucureștiul pentru a monitoriza acordurile încheiate cu România.

Primul semnal de alarmă a fost tras chiar de șeful statului, care, la începutul lunii mai 2011, după o întâlnire cu Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI la București de la acea dată, a prezentat pericolul la care ne expunem, arătând, totodată, unde se află adevărații „baroni ai economiei românești“.

„Ei sunt marii boieri ai economiei româneşti. „Baronii“ economiei îi găsim, în primul rând, la regiile de stat. Atrag atenţia şi regiilor profitabile. Faptul că un Romgaz, un Transgaz sau Hidroelectrica înregistrează profit nu spune mare lucru, pentru că a înregistra un profit de o sută de milioane când tu ai potenţial să obţii un profit de 500 de milioane intră în aceeaşi categorie cu managerii cărora nu le pasă de arierate. Deci îmbunătăţirea managementului în regii şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011“, spunea atunci Traian Băsescu.

Citiți și:
CEO la stat: presiunile care au ucis programul

Actul normativ – OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprdinderilor publice -, prin care s-a implementat programul „management profesionist“ la companiile în care statul deține calitatea de acționar majoritar, a apărut abia în decembrie 2011, în toamna aceluiași an fiind făcute mai multe anunțuri pentru selectarea firmelor de recrutare.

Start întârziat

Prima unitate la care urma să fie implementat acest program era combinatul Oltchim, aflat în ograda Ministerului Economiei. Capital a arătat deseori cum Oltchim era prăduită de fostul director general, Constantin Roibu, un „împărat“ ce s-a aflat pe tronul companiei vreme de 20 de ani, fără să fie înlăturat de niciun guvern. Acum, societatea este în insolvență și în căutare de pețitori, după o privatizare eșuată și proteste de amploare.

Alături de Oltchim se aflau încă trei companii: Electrica Furnizare, Romarm și Hidroelectrica. La exact un an de la ieșirea președintelui (mai 2011), s-a făcut rocada la Palatul Victoria, iar noul guvern instalat s-a văzut nevoit să aplice exact ceea ce a criticat în perioada în care s-a aflat în opoziție. Prima promisiune făcută de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al economiei, nu a putut fi respectată – aceea de a avea primul manager privat la o companie de stat în iunie 2012. Ministerul Economiei care păstorește peste 100 de companii avea obligația ca, până la 31 decembrie 2012, să instaleze manageri privați la 47 de companii din subordine. Angajament nerespectat!
O altă instituție care și-a ratat ținta a fost Ministerul Transporturilor (MT). Din zece companii la care trebuia implementat acest program până în decembrie 2012, echipa condusă de liberalul Ovidiu Silaghi a bifat acest lucru la doar câteva unități, însă a înregistrat și primul eșec: la Tarom, primul manager privat selectat a respins oferta statului după doar câteva zile. Astfel, la finele anului trecut doar patru companii se bucurau de noi echipe de profesioniști din cele 57 asumate prin acordul cu FMI. „USL nu numai că nu și-a asumat angajamentele față de FMI, dar a continuat să ofere conducerea unor companii de stat pe criterii politice. Continuarea acestei politizări are un rezultat previzibil: management defectuos“, spunea, la începutul acestui an, Andreea Paul.  În prezent, MT a finalizat procesul la 18 companii, la 4 – procedurile sunt în curs, iar la 2 – nici nu a fost demarat, potrivit celor comunicate de reprezentanții ministerului.

Cine își asumă riscul

George Butunoiu, unul dintre cei mai mari recrutori de personal de pe piața locală, ne-a transmis că „«managementul privat», sau, mai «științific» spus, «managementul profesionist» nu are aproape nicio șansă să funcționeze în România în companiile și instituțiile de stat, în actualul context și, probabil, mulți ani de acum înainte, în forma în care și-o închipuie lumea, adică să se facă și să se întâmple lucrurile la fel ca în firmele private.“ Potrivit lui, în România nu există un sistem de control instituțional, de monitorizare, nicio regulă care să permită o relație instituțională între entități, ci numai între indivizi, la nivel strict personal. „Or, în asemenea condiții, managementul companiilor de stat trebuie să fie mai înainte de toate «politic»“, consideră Butunoiu.
Doar că, ultimii ani în care companiile și regiile de stat au fost politizate, rezultatele apasă greu pe bugetul de stat. Din cele 996 de companii cu capital majoritar de stat, aproape jumătate se aflau, la finele anului trecut, pe lista neagră a Fiscului, înregistrând restanțe neachitate de ordinul zecilor de miliarde de lei. Compania Națională a Huilei, CFR Marfă și CFR SA, REMIN și multe altele țin capul de afiș al datornicilor la bugetul consolidat.  „Un risc potenţial pe termen mediu la adresa sustenabilităţii fiscal-bugetare este reprezentat de acumularea de pierderi şi de arierate în sectorul companiilor de stat. În cazul în care acestea nu vor reuşi să îşi eficientizeze activitatea, Guvernul va fi obligat să intervină mai devreme sau mai târziu cu resurse publice, ceea ce poate conduce la o deteriorare a situaţiei finanţelor publice“, trage un semnal de alarmă președintele Consiliul Fiscal, Ionuț Dumitru, în ultimul raport publicat.

Un eșec anunțat

de DORU LIONĂCHESCU

Programul neinspirat numit „management privat la stat“ a început cu stângul, a continuat prost și se îndreaptă vizibil către un eșec general. Sunt printre cei care, acum un an, au întâmpinat cu un scepticism robust această struțo-cămilă managerială care încă din start purta amprenta improvizației și a neaoșului „zicem ca ei și facem ca noi“. Scepticismul meu inițial – confirmat din plin în ultima perioadă – nu derivă din vreo pornire talibană împotriva proprietății de stat per se. Am fost și sunt, e adevărat, susținătorul ferm al privatizării ca unică soluție realistă a creării premiselor prosperității în România. Având această convingere, se înțelege că orice artificiu politic care în fapt îndepărtează șansele unei privatizări ample și responsabile promovând în schimb soluții iluzorii, neconfirmate de practică mondială îmi creează suspiciuni asupra bunelor intenții ale promotorilor. Iar programul „management privat…“ tocmai asta face: inculcă românului contribuabil iluzia comodă că statul a găsit soluția genială de a gestiona sectorul public mai eficient decât ar putea să o facă economia privată liberă. Am spus-o și o repet: aceasta este o minciună politicianistă, nimic altceva! Un stat disfuncțional, o administrație publică complet politizată, o societate fragilizată de corupție și ineficientă nu pot naște oaze de performanță managerială înlăuntrul sistemului de stat, indiferent ce „inovații“ se vor încerca.

Programul a început cu stângul pentru că scopul său real nu a fost niciodată eficientizarea sectorului public românesc, așa cum ne-a fost prezentat. Dacă s-ar fi dorit cu adevărat asta, soluția simplă, evidentă și eficace era la îndemână: privatizarea, acompaniată de măsuri de reglementare și stimulare a competiției. Managementul „privat“ la stat e un copil bolnav, moșit în cursul negocierilor cu FMI, un compromis lamentabil între cerințele creditorilor de a se face ceva pentru a reduce risipa din sectorul de stat și refuzul încăpățânat al politicienilor români de a-și asuma privatizarea ca singura soluție viabilă. Ce a urmat era deci previzibil: o tocană reîncălzită de așa-zisa recrutare independentă, dar în fapt cenzurată discret de politicieni vechi și noi care – să nu fim copii! – nu vor abandona benevol cel mai apetisant segment al vieții lor de ales. Se știe astfel cu certitudine azi că firma de stat X e în fieful cutărui partid și că orice „recrutare“ trebuie validată în avans de „nașul“ partidului
respectiv. La fel cu firma Y: procesul e același, doar partidul și nașul se schimbă. Un pelerinaj discret și umilitor al „catindaților“ profesioniști pe la sediile partidelor pentru a-și obține binecuvântarea – asta e de fapt partea cea mai importantă a așa-zisei recrutări! Ce-am avut și ce-am pierdut față de politizarea fățișă de pâna acum, cu excepția comisioanelor pentru head hunteri? Odată binecuvântați politic, managerii „privați“ nu au, se înțelege, mare spațiu de manevră decizională în ceea ce privește raționalizarea relațiilor comerciale ale companiei ori reformele structurale ce pot aduce atingere intereselor sindicale. Iar cei puțini care par să nu fi înțeles mesajul nu au făcut mulți purici în companiile unde au fost trimiși, unii devenind chiar post factum critici virulenți ai programului.

Ca o concluzie de etapă după un an de aplicare, nimeni nu se mai îndoiește astăzi că programul „manager privat la stat“ e deja discreditat. Pe lângă faptul ca (prea) mulți manageri au renunțat (din motive neclare) la mandate după doar câteva luni și pe lângă dezvăluirile revelatoare făcute de unii dintre ei, realitatea este că programul nu poate arăta opiniei publice nicio realizare remarcabilă. Niciuna dintre companiile preluate de manageri privați nu și-a îmbunătățit sensibil performanța; maximul de efect pozitiv raportat de una-două companii este reducerea marginală a pierderilor, dar și aici, dacă sapi puțin, afli că de fapt pierderile s-au redus fie prin tăierea investițiilor, fie datorită unei conjuncturi economice benigne, care nu are nimic de-a face cu managementul companiei. Din păcate însă pentru politicienii noștri fascinați de panacee iluzorii, piețele sunt mai inteligente decât și-ar dori ei, iar investitorii sancționează de câte ori au ocazia eșecul acestui program: cel mai recent exemplu îl constituie listarea pachetului minoritar la Nuclearelectrica – un monopol de stat cu management privat – unde vânzarea a 10% s-a putut face doar la un discount colosal, de peste 50% față de evaluarea minimală făcută independent companiei înainte de listare. Managementul „privat“ la stat e un experiment scump, care nu poate fi nici îmbunătațit, nici continuat: el trebuie abandonat urgent în favoarea unui program multianual de privatizare, asumat politic și derulat profesionist. (Doru Lionăchescu, Președinte, Capital Partners)

"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 40 a revistei Capital din săptămâna 7 – 13 octombrie 2013"