Programul oferă companiilor europene, implicit și celor românești, pregătirea comercială, lingvistică și culturală necesară pentru a avea succes pe piețele din Japonia și Coreea de Sud. Scopul este acela de a sprijini dezvoltarea activității companiilor românești în cele două țări asiatice, oferind un stagiu de pregătire și burse cu durata de 45 de săptămâni pentru manageri. Programul este structurat în cicluri anuale până în 2015. Prin acest program, companiile românești pot beneficia de oportunități de afaceri estimate la o valoare anuală de 2 miliarde de euro până în 2020, potrivit unui studiu efectuat la cererea Comisiei Europene de către economistul Ronan Lyons de la Universitatea Oxford.
Cercetarea a identificat oportunități în domenii precum cel de aparatură electronică, echipament de transport, construcții și sănătate (în Japonia), respectiv mediu, tehnologie verde și sănătate (în Coreea de Sud). Potrivit raportului Fondului Monetar Internațional ”Perspectivele economiei mondiale”, economia Japoniei are perspective de creștere de 18% în intervalul 2010 – 2020, în timp ce estimările de creștere pentru importul de bunuri și servicii ating 50%, până în 2016. Totodată, creșterea economică a Coreei de Sud este estimată la 53% între 2010 și 2020, iar raportul anticipează o creștere cu 75% a nivelului importului de bunuri și servicii până in 2016.
„Comisia Europeana ajută managerii români asigurând finanțarea cursului de pregătire de 45 de săptămâni și acordarea unor burse individuale în valoare de 2.200 de euro lunar pentru Japonia și 2.000 de euro lunar pentru Coreea de Sud. Companiile-sponsor, însemnând companiile-angajator ale managerilor selectați – 45 pentru participanții ETP în Japonia și 15 pentru cei din Coreea – sunt încurajate să contribuie la cheltuielile participanților”, a spus Alexandru Bernea, consultant în cadrul Deloitte Consultanță România.
Programul ETP demarează cu un curs intensiv de pregătire de trei săptămâni în Marea Britanie, la Școala de Studii Orientale și Asiatice din Londra, despre cultura, istoria și societatea civilă din Japonia și Coreea de Sud. Urmează o etapă de 30 de săptămâni de pregătire de afaceri și cursuri de limbă străină în Japonia (la Universitatea Waseda din Tokyo) și în Coreea de Sud (la Universitatea Yonsei din Seoul), iar la final o perioadă de 12 săptămâni de stagiatură la o companie japoneză sau coreeană. Printre companiile care au oferit stagii de practică în cicluri anterioare ale programului ETP s-au numărat Canon, Fujitsu, Honda, Sony și Shiseido în Japonia, respectiv GlaxoSmithKline, LG Electronics, Kumho Asiana Airlines și Institutul Samsung de Cercetare Economică în Coreea de Sud.
Procesul de aplicare cuprinde trei etape. În primul rând, companiile trebuie să completeze un formular de exprimare a interesului, gradul acestora de eligibilitate fiind ulterior evaluat de consultanții Deloitte. Dacă îndeplinesc criteriile programului, se trece la etapa a doua – completarea unui formular de înscriere pentru manageri. Aplicațiile sunt evaluate și candidații selecționați sunt invitați la Bruxelles pentru teste și interviuri în cadrul unui centru de evaluare.
Atât managerii, cât și companiile pentru care lucrează aceștia trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate. Managerii trebuie să fie cetățeni ai unui stat al Uniunii Europene, să fie angajați de către o companie-sponsor și să aibă abilități excelente de limba engleză. Totodată, ei trebuie să fie la prima participare în programul ETP. Pentru a fi eligibili, managerii trebuie să aibă studii superioare și 3 ani de experiență profesională în roluri de management, sau 2 ani de studii superioare și 5 ani experiență relevantă în poziții de conducere.
Managerii români, pregătiți pentru piețele din Japonia și Coreea de Sud
11 aprilie 2012, 11:50
Ultima modificare în 11 aprilie 2012, 14:50
Japonia și Coreea de Sud se află printre primele zece partenere de afaceri pentru companiile din Uniunea Europeană, cu potențial important de creștere în următorii ani. În acest context, managerii români se pot înscrie în programul Executive Training Program (ETP) (Program de Instruire a Managerilor), o inițiativă finanțată de Comisia Europeană și implementată de Deloitte.
Etichete: coreea de sud,
deloitte,
japonia,
manager
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook