Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au anunțat  joi că Mănăstirea Lainici a intrat în carantină timp de 14 zile după ce 7 persoane din incinta lăcaşului de cult au fost confirmate cu COVID-19, una dintre ele decedând.

„În urma anchetei epidemiologice, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj au decis ca Mănăstirea Lainici să intre în carantină timp de 14 zile, începând cu data de 17 noiembrie. Decizia a fost luată din cauză că 7 persoane din rândul personalului mănăstirii au fost confirmate cu virusul SARS-CoV-2, una dintre acestea decedând”, au transmis cei de la DSP Gorj.

În același timp, tot joi, autorităţile au declarat focar de COVID-19 la Mănăstirea Lainici.

„A fost declarat focar la Mănăstirea Lainici după ce mai multe persoane din cadrul lăcaşului de cult au fost confirmate cu COVID-19. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare”, a precizat, joi dimineaţa, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj, Daiana Militaru.

De la cine a pornit totul

De menționat este faptul că la începutul acestei săptămâni, stareţul mănăstirii, Ioachim Pârvulescu, a fost transferat la un spital din Bucureşti după ce a stat câteva zile internat la o unitate medicală din judeţ, având simptome specifice noului coronavirus. Conform unor surse medicale, starea sa este bună.

Aceleaşi surse au afirmat, pentru Agerpres, că un călugăr tot de la Mănăstirea Lainici a decedat din cauza virusului SARS-CoV-2 în Spitalul din Târgu-Cărbuneşti. Acesta ar fi suferit de obezitate şi ar fi avut şi alte afecţiuni

În ceea ce privește situația la nivel judeţean, în prezent, 1.070 persoane sunt în carantină. În total, au fost confirmate cu noul coronavirus 3.917 persoane, dintre care 3.503 s-au vindecat, iar 182 au decedat.