Mâncarea preferată a Prințesei Diana. Cea care a intrat în conştiinţa a milioane de oameni ca ”Prințesa Inimilor”, Diana, fosta soție a prințului Charles, avea o personalitate puternică, care i-a accentuat și mai mult frumusețea.
Se spune că a renunțat la a mai respecta protocolul impus de Casa Regală prin care i se cerea să poarte mănuși pentru că dorea să simtă oamenii atunci când dădea mâna cu ei.
Un fel de mâncare simplu, cu ingrediente minime
De asemenea, preferințele culinare erau la fel de simple. Adeptă a unei diete pe bază de fructe și legume, mâncarea preferată a Dianei era ardeiul gras umplut, un fel de mâncare simplu cu ingrediente minime.
Potrivit lui Darren McGrady, fost bucătar personal al Prințesei Diana și al altor membri ai familiei regale, Diana mânca ardei grași umpluți, de două până la trei ori pe săptămână. McGrady a povestit, de asemenea, că Diana mânca în principal preparate vegetariene, ocazional miel sau pește, potrivit Thetakeout.
Potrivit lui McGrady, Diana era foarte relaxată și empatică față de membrii personalului Casei Regale. Dacă îi era foame înainte de a fi servită masa, Diana intra în bucătărie și vorbea cu bucătarul în timp ce acesta gătea. Modul în care trata personalul, cu afecțiune și simplitate, se reflecta și în alegerile culinare. Acestea nu erau deloc sofisticate, un exemplu amintit de fostul chef fiind supa de sfeclă roșie.
”Mâncarea preferată erau ardeii umpluți cu zucchini, ciuperci, orez, usturoi, acoperiți cu o porție generoasă de parmezan și mozzarella și sos de roșii coapte și piper. Îmi cerea de câteva ori pe săptămână să gătesc așa ceva”, a povestit Darren.
Prințesa se ducea deseori în bucătărie și îl ruga să facă ardeii umpluți și rămânea acolo vorbind cu el în tot acel timp.
Cum să faceți acasă mâncarea preferată a Dianei?
Mâncarea preferată a Dianei, ușor de preparat, are nevoie de doar câteva ingrediente. Bucătarul Darren McGrady a folosit în rețeta sa diverse ingrediente, inclusiv dovlecei, ciuperci, ceapă, roșii, orez și brânză. Deși mâncarea preferată de fosta soție a Prințului Charles era foarte simplă, există modalități mai complexe de a pregăti acest fel de mâncare similar acasă.
Această rețetă de ardei gras umplut transformă preparatul clasic. Jumătățile de ardei sunt umplute cu bucățele de cârnați, asezonați cu diverse condimente și acoperiți cu brânză. Se coace la cuptor până când brânza se topește complet iar umplutura este caldă.
De asemenea, puteți adăuga o influență mexicană făcând ardei umpluți cu nacho. Umpleți ardeii cu toppinguri nacho, orez, carne, jalapeños și roșii. Garnisită cu brânză, această versiune poate fi servită alături de boluri de salsa, smântână și guacamole.
În timpul mariajului cu Charles, Diana s-a luptat cu bulimia
Diana și Charles s-au cunoscut prima dată în 1977, când el avea 28 de ani, iar ea doar 16. După 4 ani, în februarie 1981, cei doi și-au anunțat logodna. Căsătoria lor a avut loc pe 29 iulie 1981, în Catedrala St. Paul din Londra.
Dar în timpul mariajului, Charles a fost adesea absent, iar Diana a devenit din ce în ce mai izolată, depresia şi bulimia – despre care a dezvăluit mai târziu că au afectat-o încă din copilărie – punând treptat stăpânire pe ea.
Mariajul lor a fost pus la încercare de o serie de factori, inclusiv de diferența de vârstă dintre Diana și Charles (12 ani), relația amoroasă neîntreruptă a lui Charles cu Camilla Parker Bowles și, nu în ultimul rând, de lupta Dianei cu bulimia, despre care a recunoscut că a început cam pe vremea când era deja logodită.
Căsătoria lor s-a destrămat rapid, cu acuzații reciproce de infidelitate şi un divorţ extrem de mediatizat. Viața i-a despărțit definitiv, odată cu moartea Dianei, în 1997. Relaţia lui Charles cu Camilla a fost printre motivele pe care Diana le-a invocat pentru despărţire, mărturisind:
„Eram trei în această căsătorie, aşa că era cam aglomerat”.
Oferind propria versiune asupra evenimentelor care au dus la divorț și recunoscându-și infidelitatea, Diana a vorbit despre viața pe care a dus-o în cea mai faimoasă familie din Marea Britanie, criticându-i pe toți și punând la îndoială capacitatea lui Charles de a fi rege.