Manda: Informaţii despre Iohannis într-o notă a SRI către ANI

Senatorul Claudiu Manda, preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, a declarat miercuri că a solicitat Serviciului Român de Informaţii o notă secretă la care a făcut referire fostul preşedinte al Agenția Națională de Integritate (ANI), Horia Georgescu, în care figura şi Klaus Iohannis, primar al municipiului Sibiu la vremea respectivă, precizând că "suprinzător sau nu" este faptul că nota aceasta a plecat de la SRI către ANI "exact" în ziua în care Iohannis devenea membru al PNL.

"Printre persoanele care au fost înştiinţate de către SRI, cei de la ANI, se afla, la vremea respectivă, primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Iohannis. Ce este interesant de observat şi este un subiect pe care l-am discutat în cadrul comisiei este următorul: informarea, nota aceasta a plecat de la SRI către Agenţia Naţională de Integritate pe data de 20 februarie 2013. Surprinzător sau nu, exact în ziua în care domnul Klaus Iohannis devenea membru al PNL, iar la trei zile după dl Klaus Iohannis devenea prim-vicepreşedinte al PNL", a susţinut Manda, după şedinţa Comisiei SRI. 

Manda a specificat că elementele pe care cei de la SRI le-au transmis către ANI, ca fiind posibile suspiciuni de incompatibilitate sau conflict de interese, erau situaţii din anii 2010, respectiv 2012. 

"Acele informaţii sunt publice. Ne-am întrebat şi am stabilit să transmitem către SRI o serie de solicitări suplimentare, să ne spună şi nouă când a cules SRI acele informaţii despre domnul Klaus Iohannis şi dacă le-a cules într-o perioadă anterioară de ce nu le-a transmis la momentul respectiv la care le-a avut, mai ales că acele informaţii sunt din spaţiul public. Au fost discuţii în cadrul comisiei dacă putem să vorbim de un exemplu clar de poliţie politică sau de ţintă, nu este o concluzie a comisiei, aşteptăm şi celelalte răspunsuri şi am decis, la fel, să solicităm SRI o altă notă despre care s-a tot vorbit în spaţiul public, o notă care viza mai mulţi miniştri din Guvernul USL la vremea respectivă, printre care şi ministrul Dezvoltării, la vremea respectivă, domnul Helvig Eduard", a precizat Claudiu Manda. 

Potrivit acestuia, pe nota în cauză figurează, în afara lui Klaus Iohannis, politicieni, persoane din administraţia publică locală şi un europarlamentar. 

"Acesta este un nume (Iohannis – n.r.) care ne-a sărit în ochi, pentru că este coroborat cu data şi se încadrează în situaţia pe care ne-a spus-o la vremea respectivă dl Horia Georgescu, în sensul că se invoca articolul din lege încălcat şi care ar fi starea de incompatibilitate", a arătat Manda. 

El a precizat că o altă solicitare pe care o va adresa SRI se referă la "baza legală care permitea Serviciului Român de Informaţii, la vremea respectivă, să informeze ANI cu diferite speţe care sunt de competenţa ANI şi în ce timp de la data la care aflau".

AGERPRES