Ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de privatizare, iar cumpărătorul ar fi putut plăti restul de bani, renunţând la condiţiile suspensive, a declarat, luni seară, ministrul de resort, Ramona Mănescu.
Potrivit acesteia, au existat trei condiţii suspensive, care au fost dezbătute în cursul zilei de luni.
‘În ceea ce priveşte convertirea creanţelor în acţiuni, această obligaţie a fost îndeplinită de către vânzător. Avizul Consiliului Concurenţei era exclusiv în sarcina cumpărătorului, care a făcut notificarea abia la 22 de zile de la semnarea contractului şi asta pentru că a fost atenţionat de Comisia de privatizare. În ceea ce priveşte obţinerea de către vânzător de la finanţatorii CFR Marfă a acordului pentru finalizarea tranzacţiei, am trimis notificarea la timp, dar nu toate băncile au avizat favorabil’, a spus Mănescu. Ea a mai afirmat că în acest moment este analizată posibilitatea reţinerii garanţiei de 10 milioane euro depuse de către GFR.
Întrebată dacă se va relua procesul de privatizare a CFR Marfă, Ramona Mănescu a răspuns afirmativ.
‘Vom analiza acest lucru începând de mâine cu comisia de privatizare şi cu consultanţii’, a spus ministrul Transporturilor.
Ramona Mănescu a subliniat că contractul de privatizare semnat cu GFR este confidenţial, dar nu a fost niciodată secret, însă nu a precizat dacă ministerul este de acord cu renunţarea la clauza de confidenţialitate din acest contract.
Omul de afaceri Gruia Stoică, proprietarul GFR, care a câştigat licitaţia de privatizare a CFR Marfă, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Comisiei de privatizare din cadrul Ministerului Transporturilor, însă discuţiile au eşuat pentru că părţile nu au ajuns la niciun acord.
Conform unui comunicat al GFR remis, luni seară, AGERPRES, reprezentanţii Grup Feroviar Român consideră că membrii comisiei de privatizare nu au făcut toate diligenţele şi nu au depus toate eforturile pentru identificarea soluţiilor din timp, în vederea definitivării cu succes a privatizării şi semnalează că GFR a făcut demersuri oficiale în repetate rânduri pentru a se asigura că toţi paşii necesari vor fi parcurşi şi toate condiţiile îndeplinite, iar comisia nu a oferit răspunsuri clare şi în timp util solicitărilor GFR, pentru ‘a preîntâmpina un deznodământ ca acesta’.
‘Am fost astăzi chemaţi la Ministerul Transporturilor pentru a fi informaţi de către Comisia de Privatizare că nu putem fi invitaţi să plătim restul de bani pentru pachetul de 51% din CFR Marfă, pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive ale contractului de privatizare. Unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea structurii acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu avea timpul necesar pentru a-şi da avizul. n aceste condiţii, am fost convocaţi să luăm la cunoştinţă imposibilitatea finalizării privatizării. Dacă ministerul va fi de acord să renunţe la clauza de
confidenţialitate, veţi vedea că există o ordine clar stabilită a paşilor care trebuie făcuţi până să se poată ajunge la plata preţului. Plata pe care trebuia să o facă GFR era doar ultimul dintre aceşti paşi’, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group, conform comunicatului.
În plus faţă de condiţiile suspensive, nici structura capitalului social nu a fost definitivată, respectiv numărul de acţiuni corespunzător cotei de 51% care urmează să se transfere. În acest sens, nu a fost efectuată diminuarea capitalului social cu valoarea activelor care urmează să se transfere de la CFR Marfă către alte societăţi deţinute de stat, pecizează comunicatul GFR.
Tot luni, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, afirma că omul de afaceri Gruia Stoica a solicitat avizul autorităţii de concurenţă după trei luni de la câştigarea licitaţiei, iar din documentaţia depusă lipseau informaţii importante legate de piaţa pe care activa cumpărătorul.
‘Cumpărătorul este cel care trebuia să solicite avizul. El a venit la trei luni după ce a câştigat licitaţia. Licitaţia a avut loc în iunie, contractul s-a semnat la sfârşit de august, iar el a venit la noi, la sfârşit de septembrie. E drept că legea nu îl obligă. Nu îi dă un termen până la care să vină să depună cererea la autoritatea de concurenţă, legea îi spune doar că nu are voie şi nu se poate bucura de proprietatea pe care o dobândeşte înaintea de a avea aprobarea Consiliului’, a explicat Bogdan Chiriţoiu într-o intervenţie la Realitatea TV.
Acesta a subliniat că după depunerea dosarului s-a constatat că lipseau informaţii importante legate de piaţa pe care activează cumpărătorul şi că a fost dat un termen de 20 de zile, respectiv până pe 21 octombrie, în care cumpărătorul CFR Marfă putea să completeze cererea, dar şi că mai are la dispoziţie o săptămână până la expirarea acestui termen.
În data de 11 octombrie a.c., GFR a anunţat că a plătit 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va achita diferenţa până la 202 milioane de euro, ulterior avizului Consiliului Concurenţei, respectiv în 45 de zile de la primirea documentaţiei complete.
Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societăţii către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013.
Preţul oferit de GFR a fost de 202 milioane de euro. În plus, GFR şi-a asumat investiţii de aproximativ 900 milioane de lei la CFR Marfă.
Grup Feroviar Român este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. Face parte din grupul de firme Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.
GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.AGEPRES