Tot ca măsură de securitate, ei nu se mai deplasează decât cu maşina, chiar şi pe distanţe scurte. „Oamenii îşi exprimă uneori frustrarea într-un mod deloc agreabil”, a declarat publicaţiei germane, Poul Mathias Thomsen, şeful delegaţiei FMI la Atena. De la revenirea lor la Atena, pe 29 septembrie, delegaţiile creditorilor internaţionali ai Greciei au fost primite cu răceală, manifestaţii şi chiar ocuparea unor ministere.
Troica urmează să publice, până la sfârşitul acestei luni, un raport privind progresele Greciei pe calea reformelor care să-i permită ameliorarea competitivităţii sale economice şi reducerea datoriei sale uriaşe. Avizul pe care-l vor da echipele UE, FMI și BCE ar urma să permită deblocarea alocării către Grecia a unei noi tranşe de ajutor de 8 miliarde de euro, dintr-un împrumut total de 110 miliarde de euro stabilit în mai 2010.
Sursa: Agerpres
Mânia grecilor la apogeu: Reprezentanții UE, FMI și BCE nu mai ies pe stradă fără gardă de corp
9 octombrie 2011, 13:12
Ultima modificare în 9 octombrie 2011, 16:12
Reprezentanţii troicii pentru Grecia (Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) nu se mai aventurează pe străzile Atenei fără gărzi de corp, scrie în ediţia sa de duminică Die Welt am Sonntag, relatează AFP.
Etichete: apogeu,
banca centrala europeana,
fmi,
grecia,
greva,
mânie,
protest,
Uniunea Europeana
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Ai noștri nu ne mai ajung. Trei români arestați în Bulgaria pentru tăiere ilegală de copaci
- Schimbări în bănci: Pleacă grecii, vin turcii?
- Guvernul va aproba scrisoarea de intenţie miercurea viitoare
- Numărul de posturi ocupate din sectorul public a scăzut cu 36.404
- Finanţele împrumută 1,5 mld. lei la un randament minim record al ultimilor trei ani
- Ministerele vor face angajări doar la departamentele care se ocupă de fonduri europene
- Câştigătorii campaniei Capital „Mă abonez şi câştig 2010”
- Excelenţa în afaceri (Jim Collins)
- Berceanu: Deszăpezirea costă 80 de milioane de euro
- Un fost şef al ArcelorMittal România, numit în conducerea Ruukki România şi Bulgaria