Aproximativ 50.000 de persoane au manifestat împotriva menţinerii în viitor a denumirii de „Macedonia” de către fosta republică iugoslavă, duminică la Salonic (nord), capitala Macedoniei greceşti, în timp ce Atena şi Skopje îşi intensifică eforturile pentru soluţionarea acestei vechi dispute dintre cele două state vecine, relatează AFP.
Apelul la manifestaţie a fost lansat de grupări naţionaliste, dintre care multe de extrema-dreaptă, precum şi de partidul neonazist Zori Aurii, de preoţi şi de delegaţii din diaspora.
Adunarea, la care unii membri au venit îmbrăcaţi în costume tradiţionale sau antice, s-a desfăşurat pe o largă întindere la malul mării, în jurul statuii lui Alexandru cel Mare, cel mai celebru rege al Macedoniei antice (356-323 î.Hr.), mândria naţională a grecilor, care este revendicat şi de către fosta republică iugoslavă Macedonia.
Conform Agerpres, subiectul referitor la denumirea de „Macedonia” tensionează relaţiile dintre cele două ţări de 26 de ani.
Grecia se opune intrării micului său vecin de la nord în NATO şi UE atât timp cât persistă denumirea de ''Macedonia''.
Premierii celor două ţări, Alexis Tsipras (grec) şi Zoran Zaev (macedonean) par decişi să avanseze pe calea soluţionării disputei. Ei se vor întâlni săptămâna viitoare la Forumul de la Davos (Elveţia).