Asociația Forța Fermierilor condamnă încercările, din ultima perioadă, care acreditează ideea că porumbul produs de agricultorii români nu ar fi sigur pentru consumatori. Ne exprimăm indignarea cu privire la modul în care unele entități înțeleg să facă comunicare publică, atentând grav la imaginea fermierilor români.
Manipulările care aduc deservicii sectorului agroalimentar, condamnate de Asociația Forța Fermierilor
„Asociația Forța Fermierilor amintește consumatorilor că făina de porumb (mălai) din producția internă nu provine de la plante modificate genetic. România nu cultivă porumb modificat genetic de șase ani, ultima dată a existat o suprafața de 2,5 hectare în 2015, la o stațiune de cercetare, doar pentru rațiuni științifice, nu pentru consumul uman. Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, între 2016 și 2021, suprafața cultivată cu porumb modificat genetic, în România, este zero.
Reamintim consumatorilor că fermierii români produc porumb de calitate, respectând toate normele de siguranță alimentară ale Uniunii Europene, și că tot mălaiul de pe piață, provenind din producția internă este de o calitate superioară și absolut sigur de consumat. Recomandăm consumatorilor să cumpere mălai din producția românească, țara de proveniență a porumbului trebuind să fie înscrisă pe ambalaj.
Așadar, titluri de comunicate de genul „Românii consumă mălai din porumb modificat genetic?!” sunt manipulatorii, acreditând ideea că făina de porumb din comerț nu este sigură pentru consum. Asemenea abordări lipsite de fundament științific, venite din partea unor oameni care se pretind specialiști, nu fac decât să aducă deservicii agriculturii naționale, fermierilor români și industriei alimentare autohtone. Un război între fermieri și consumatori ar avea efecte dezastruoase pentru societatea românească”, transmite Asociația Forța Fermierilor într-un comunicat.
Despre Asociația Forța Fermierilor
Asociația Forța Fermierilor, acționând sub sloganul „Agricultura în ofensivă”, este cea mai dinamică organizație profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătățile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi.
Asociația Forța Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate și de regiune geografică. Începând din luna iulie 2021, Asociația include o Divizie de Consultanță pentru Fonduri Europene, structură prin care asigură membrilor organizației consultanță gratuită și sprijin în realizarea și depunerea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene.