La finele anului 1994, Ministerul Apararii Nationale decide sa achizitioneze aparatura de secretizare necesara protectiei informatiilor care se transmit prin comunicatii militare. Datorita specificului statiilor de transmisiuni, trebuiau achizitionate mai multe pachete de secretizare.
Cum exista doua mari componente ale retelei de comunicatii, una strategica si alta fixa, s-a decis sa se cumpere secretizoare de la o firma italiana, pentru partea strategica, si de la o firma elvetiana, pentru partea fixa. Aparatura de secretizare comporta segmentul de hard (calculatoare, dispozitive) si cel de soft (programe). Softurile au si ele doua diviziuni: algoritmul (principiul de generare) si cheia. De la italieni, aparatura a fost cumparata cu tot cu algoritm de generare a cheilor, desi, in general, asa ceva nu se face. Avand algoritmul de generare a cheilor, acestea se pot gasi.
Sectia „Cifru” se opune
Cu partea italiana s-a incheiat contractul nr. 100/S/1995, prin care se achizitionau 44 de secretizoare de tipul CM-119, in valoare de 616.000 dolari. Aici trebuie mentionat ca pentru validarea achizitiei era necesar sa se obtina avizul Sectiei 12 ( subintitulata „Cifru”) din cadrul Statului Major General (SMG). Sectia 12, care stia ce stia, s-a impotrivit. Dar interesele si-au spus din nou cuvantul. Un raport facut de o comisie militara in privinta acestei achizitii spune clar ca ea s-a facut cu toate ca o directie din compunerea SMG „lansase o tema de cercetare pentru un echipament similar” – si acest aparat era avizat.
Aparatul realizat la Clinceni, in cadrul Institutului de cercetari al armatei, era comparabil (tehnic) cu CM-119, dar avea avantajul ca algoritmul de generare a cheilor era romanesc, lucru obligatoriu pentru folosirea in conditii de securitate. Costul sau era estimat la circa 5.000 – 7.000 de dolari. Achizitia straina s-a dovedit costisitoare si inutila, punandu-i cu botul pe labe si pe cei de la Clinceni. Secretizoarele au ramas in depozite. De aici incepe partea palpitanta.
O parte insemnata a pagubei s-a inregistrat si cu criptoarele luate de la o firma elvetiana, Crypto, care se specializase in softuri nu numai pentru armata, ci si pentru alte produse. Elvetienii, nimic de zis, erau lideri de piata, deci bine cotati profesional. Euforia a tinut insa pana cand Serviciul Roman de Informatii a ajuns in posesia unei stenograme in care se transcria o discutie de la un post de radio elvetian. Din aceste surse s-a aflat ca directorul firmei elvetiene ar fi recunoscut ca firma la care lucra a vandut si altor tari algoritmuri similare. Printre acestea se gaseau si tari ca Iran si Irak. O asemenea actiune e in stare sa compromita o achizitie (a statiilor de transmisiuni) in valoare de peste zece milioane de dolari. Ne-am adresat MApN.
Raspunsul, venit tarziu, prin intermediul locotenent-colonelului Ion Petrescu, a fost sec: embargo total. Problema vizeaza securitatea nationala. „Pentagonul v-ar fi raspuns la fel”, ne-a consolat lt.-col. Petrescu. „Nu putem totusi infirma afacerea”, a adaugat ofiterul citat. Gheorghe Tinca, fost ministru al apararii in prima perioada de inceput al achizitiilor, declara ca „isi aduce aminte de numele celor doua firme, elvetiana si italiana”, insa nu a semnat el contractele si nu poate preciza valoarea totala a lor. Dar nu exclude comisioane si fraude care ar putea aparea in discutie. Colonelul Mihai Margarit, de la Directia de Contrainformatii a Armatei, a negat ca ar fi avizat afacerea: „Nu ma indeletnicesc cu asa ceva si n-am auzit de un asemenea contract in MApN”.     

Mihail Galatanu