Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a anunțat miercuri, 12 iulie 2023, că România se află „într-o fază avansată de elaborare a unei strategii naţionale privind abordarea schimbărilor climatice în domeniul Apărării”. Declarația sa a fost făcută în contextul semnării Memorandumului de înţelegere privind Centrul de Excelenţă NATO în domeniul schimbărilor climatice şi securităţii.
Conceptul Strategic al NATO reflectă provocarea majoră a schimbărilor climatice asupra mediului de securitate
„România a sprijinit aceste iniţiative la nivel aliat, iar interesul acordat acestui domeniu este reflectat inclusiv în documentele programatice naţionale. Mai mult, pot afirma că ne aflăm într-o fază avansată de elaborare a unei Strategii naţionale privind abordarea schimbărilor climatice în domeniul Apărării, care se doreşte a fi adoptată până la finalul acestui an”, a declarat, miercuri, Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale.
„În ultimii ani, problematica schimbărilor climatice şi a impactului asupra securităţii s-a evidenţiat ca subiect major pe agenda aliată. Conceptul Strategic al NATO reflectă provocarea majoră a schimbărilor climatice asupra mediului de securitate, acestea acţionând ca multiplicator al ameninţărilor şi riscurilor de securitate şi afectând, totodată, modul în care operează forţele armate aliate.
Mai mult, liderii NATO şi-au propus să confere Alianţei un rol de model în plan internaţional privind înţelegerea şi adaptarea la schimbările climatice. Statele participante vor fi angajate într-un dialog constant şi schimb de exemple de bună practică implementate la nivel naţional în gestionarea acestei problematici şi trasarea unor recomandări privind activităţile viitoare la nivelul organizaţiilor internaţionale”, a transmis, miercuri, Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Parlamentul European a adoptat proiectul privind refacerea naturii și redresarea zonelor deteriorate
În aceeași zi, Parlamentul European s-a pronunţat în favoarea proiectului Comisiei Europene privind refacerea naturii. Propunerea a fost adoptată cu 336 de voturi PRO, 300 de voturi CONTRA şi 13 abţineri. În acest context, textul final al proiectului va fi negociat de Parlamentul European şi Consiliul UE. Obiectivul este ca un acord să fie obținut înaintea alegerilor europene din 6-9 iunie 2024.
În urmă cu un an de zile, Comisia Europeană a propus un regulament privind refacerea naturii pentru a contribui la redresarea pe termen lung a naturii deteriorate în toate zonele terestre şi maritime ale Uniunii Europene şi pentru a atinge obiectivele UE în materie de climă şi biodiversitate. Parlamentul European a dezbătut, marți dimineață, acest subiect, în contextul în care nu a existat o majoritate în favoarea modificărilor aduse asupra legislaţiei UE privind restaurarea naturii.
Comisia pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din cadrul Parlamentului European (ENVI) a prezentat o propunere de respingere a proiectului Comisiei Europene. Totuși, aceasta a fost respinsă miercuri în plenul PE. În plus, Grupul Partidului Popular European (PPE), cel mai numeros din Parlamentul European, a dus o campanie împotriva proiectului Comisiei Europene pe motiv că măsura ar afecta negativ fermierii şi ar periclita securitatea alimentară.