Potrivit comunicatului, înregistrarea la OSIM s-a efectuat în baza strategiei propuse de firma de consultanţă în proprietate intelectuală – Cosmovici Intellectual Property.
'Am reuşit să obţinem certificatul de marcă OSIM pentru marca înregistrată a Casei Regale – Furnizor al Casei Regale. Acordarea acestuia a fost refuzată anterior de Oficiu, de accea am ales să obţinem prima dată protecţia stemei regale în faţa Oficiului de Mărci Comunitare din Spania, OHIM. Succesul este o bucurie atât pentru echipa noastră, cât şi pentru clienţii noştri pe care suntem onoraţi că i-am reprezentat', a precizat Paul Cosmovici, fondatorul Cosmovici Intellectual Property.
Înregistrarea mărcii la OSIM va permite Casei Regale să organizeze şi să controleze în mod precis modalitatea în care este utilizată stema regală de către furnizorii săi, printre care Compania Murfatlar, Borsec, Doina Levintza, Biborţeni, Transavia, Automobile Bawaria, Philips România, Albalact etc. De asemenea, prin deţinerea certificatului de marcă OSIM, Casa Regală va putea impune retragerea acestei embleme în baza legii mărcilor, dacă utilizarea nu este conformă cu înţelegerea iniţială.
Cosmovici Intellectual Property este o casă de avocatură specializată în proprietate intelectuală internaţională. Cu sedii în Geneva (Elveţia) şi Bucureşti (România), firma este prezentă în peste 50 de pieţe în special în Statele Unite ale Americii, Anglia, Germania şi China, de mai bine de şase ani de zile.
Sursa: Agerpres