Ajutorul de stat solicitat de producătorul de materiale de construcţii AdePlast fost aprobat, urmând a fi utilizat la construcția fabricii de vată bazaltică, o investiție de peste 19 milioane de euro, în zona Ploiești.
Valoarea ajutorului de stat acordat de Guvernul României este de 7,27 milioane de euro, restul investiției fiind asigurat din credite și fonduri propri. Astfel, finantarea este asigurată integral, având aprobat și un credit punte de circa 4 milioane euro până statul român va face decontul lucrărilor.
„Ne aflăm la a doua încercare de acest tip, prima data fiind refuzați de stat. Acum suntem încântați că statul a avut încredere într-un investitor român și a hotărât să fie partener în această dezvoltare. În acest moment se lucrează la elaborarea caietului de sarcini în urma căruia se vor selecta furnizorul de echipamente și constructorul. Așa cum am spus anul trecut, chiar dacă nu s-a obținut această finanțare de pe bursă, noi mergem înainte și ne vedem de planurile noastre. Cea de-a zecea fabrică AdePlast va crea 115 noi locuri de muncă, contribuind la procesul de reindustrializare a României ”, declară Marcel Bărbuț, CEO AdePlast.
Conform legii, lucrările la noua fabrică de vată bazaltică vor trebui demarate în patru luni, iar finalizarea se va face în 2015. AdePlast continuă procesul de industrializare și, alături de fabrica de vată bazaltică, mai investește 580.000 de euro pe platforma de la Ploiești. O parte din investiție, de 420.000 de euro, va merge către fabrica de vopsele și tencuieli decorative, într-o linie total automatizată de lacuri colorate și emailuri ecologice pe bază de apă, care va intra în funcțiune din luna martie. Restul de 160.000 de euro se vor regăsi într-un upgrade la fabrica de polistiren, care va însemna creșterea cu 50% a capacității de producție, prin includerea linei achiziționate de la Zentyss într-un sistem integrat de producție și prin instalarea unei mașini de ambalat automată.
AdePlast a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 253 milioane de lei, în creștere cu 37,36% față de anul trecut. În 2013 a demarat un program investițional de peste 22 de milioane de euro, în urma căruia a adăugat în portofoliul său industrial patru noi fabrici. La Roman au fost inaugurate anul trecut o fabrică de mortare uscate și o fabrică de polistiren. La Oradea platforma industrială a AdePlast este finalizată și complet operațională, odată cu inaugurarea fabricii de polistiren în 2013. Platforma de la Oradea este compusă din trei fabrici diferite (mortare uscate, vopsele, polistiren). La Ploiești a fost pusă în funcțiune fabrica de vopsele, care vine în completarea fabricilor de mortare uscate și polistiren.
Oferta derulată de AdePlast pentru listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a eşuat, deoarece investitorii au subscris sub 70% din acţiunile scoase la vânzare de companie, minimul necesar pentru ca oferta să aibă succes. Investitorii mici şi-au făcut treaba, adică au suprasubscris tranşa destinată lor, însă investitorii mari au considerat că afacerea Adeplast nu este suficient de atractivă pentru a participa ca acţionari.