În urma întâlnirii, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis că Punctul Naţional de Contact pentru Romi joacă un rol foarte important.
„În cadrul întâlnirii, a fost subliniată importanţa Punctului Naţional de Contact pentru Romi, pentru că joacă un rol semnificativ în respectarea condiţiei orizontale de abilitare privind implementarea şi aplicarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi”, a transmis Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) într-un comunicat de presă.
Sunt implementate două proiecte cofinanţate de Comisia Europeană
De asemenea, Ministrul Marcel Boloş a precizat că sunt implementate două proiecte cofinanţate de Comisia Europeană, unul fiind o platformă de bune practici pentru romi, dezvoltată ca instrument pentru a promova exemple de bune practici care pot fi replicate.
„Prin acest proiect, se va pune la dispoziţie un instrument unic la nivel European, o hartă interactivă a comunităţilor marginalizate de romi. Viziunea noastră strategică este să punem beneficiarul aflat în situaţie de vulnerabilitate, în calitatea sa de cetăţean, în centrul preocupărilor autorităţilor responsabile la nivel local”, a transmis Marcel Boloş.
Mai apoi, MIPE a mai transmis că, în intervalul de programare 2021-2027, prin fondurile europene se vor aborda atât nevoile specifice identificate, cât şi utilizarea oportunităţilor oferite de reglementările europene populaţiei de romi, comunităţilor marginalizate.
Fondurile alocate pentru măsurile de dezvoltare şi promovare a incluziuni
Fondurile alocate pentru măsurile de dezvoltare şi promovare a incluziunii sociale a romilor sunt:
- 60.000.000 euro pentru promovarea integrării socio-economice a comunităţilor marginalizate;
- 337.447.823 euro pentru măsuri de îmbunătăţire a accesului şi incluziunii sociale a grupurilor marginalizate;
- 5.250.500 euro pentru sprijin pentru societatea civilă care lucrează cu comunităţile marginalizate precum romii.
Potrivit MIPE, comisarul Helena Dalli a apreciat progresele realizate de România în ceea ce priveşte elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice la nivel judeţean şi naţional, referitoare la îmbunătăţirea situaţiei membrilor comunităţilor vulnerabile.
„La rândul său, comisarul Helena Dalli a apreciat progresele realizate de România în ceea ce priveşte elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice la nivel judeţean şi naţional, referitoare la îmbunătăţirea situaţiei membrilor comunităţilor vulnerabile. De asemenea, a oferit o serie de sfaturi pentru implementarea în bune condiţii a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2021-2027”, a mai transmis MIPE.