Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a avut miercuri, pe data de 26 iulie, o întâlnire cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec. Principalele subiecte abordate au fost aspecte economice, cooperare bilaterală, investiţii şi probleme regionale.
”Ministrul Marcel Boloş a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, doamna Kathleen Kavalec. Discuţiile s-au concentrat pe o gamă largă de teme, inclusiv aspecte economice, cooperare bilaterală, investiţii şi probleme regionale. Ambele părţi au evidenţiat importanţa consolidării relaţiilor economice dintre cele două ţări şi necesitatea intensificării dialogului pentru a găsi soluţii comune la provocările economice actuale”, a transmis Ministerul Finanțelor.
Atragerea de investiții străine în România, unul dintre principalele subiecte abordate
Potrivit sursei citate, unul dintre punctele-cheie abordate în cadrul întâlnirii a fost atragerea de investiţii străine în România.
”Ministrul Marcel Boloş a subliniat angajamentul ferm de a crea un climat prielnic pentru investitori şi de a asigura transparenţă şi stabilitate în mediul de afaceri. Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a apreciat eforturile făcute de România pentru a atrage investiţii şi a exprimat încrederea că există potenţial neexploatat pentru consolidarea parteneriatului economic dintre cele două ţări”, se mai arată în comunicat.
Ministrul Marcel Boloș i-a mulțumit lui Kathleen Kavalec pentru oportunitatea de a discuta despre consolidarea parteneriatului economic dintre România şi Statele Unite.
”Am subliniat angajamentul de a crea un mediu favorabil investiţiilor şi de a asigura transparenţă şi stabilitate în mediul de afaceri, având convingerea că sunt aspecte care vor aduce beneficii semnificative pentru dezvoltarea economică şi crearea de locuri de muncă în ţara noastră. De asemenea, implementarea de măsuri şi politici fiscale transparente şi echitabile este o prioritate strategică pentru a asigura o bază solidă pentru dezvoltarea economică şi pentru a proteja interesele românilor. Ne concentrăm pe promovarea unei culturi a conformităţii fiscale. Am vorbit şi despre modernizarea şi utilizarea tehnologiei avansate în cadrul vămilor, pentru a contribui la simplificarea procedurilor şi la creşterea eficienţei, fapt ce va facilita comerţul internaţional şi va spori competitivitatea economiei româneşti”, a declarat acesta.
SUA sprijină România în modernizarea și digitalizarea serviciilor vamale
Ambasadoarea SUA şi-a prezentat deschiderea spre a sprijini România în ceea ce priveşte eforturile de a moderniza şi digitaliza serviciile vamale, se mai arată în comunicat.
”Un alt aspect abordat a fost cooperarea în domeniul fiscal şi combaterea evaziunii fiscale. Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a reiterat angajamentul României de a combate practicile fiscale ilegale şi de a îmbunătăţi transparenţa în acest domeniu”, a conchis Ministerul Finanțelor.