Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi că la nivelul ministerului a fost găsită soluţia pentru acoperirea celor peste 22.000 de solicitări din partea IMM-urilor privind programul de granturi pentru capital de lucru.

„Sunt, într-adevăr, 22.226 de solicitări care au venit din partea IMM-urilor, în urma reanalizărilor şi a relocărilor de fonduri am găsit soluţia necesară pentru ca să putem onora toate aceste solicitări. Şi, la momentul potrivit, o să vă solicit introducerea pe ordinea de zi a proiectului de ordonanţă de urgenţă”, a spus Marcel Boloş, în şedinţa de Guvern.

El a fost întrebat de premierul Ludovic Orban dacă s-a reuşit identificarea de resurse financiare suplimentare pentru a se putea face faţă cererii foarte mari pe programul de granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri.

Bugetul alocat a fost suplimentat cu 500 de milioane de euro

Guvernul a aprobat, în primă lectură, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează bugetul alocat programului de granturi pentru capital de lucru pentru companiile afectate de COVID-19 cu suma de 500 de milioane de euro, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„A fost adoptată în primă lectură o ordonanţă de urgenţă, înaintată de Ministerul Fondurilor Europene, prin care se suplimentează bugetul alocat programului de granturi pentru capital de lucru pentru companiile afectate de COVID-19, un program derulat prin Ministerul Economiei, cu suma de 500 de milioane de euro, astfel încât să fie acoperite toate solicitările depuse în cadrul acestui program de un număr de peste 22.000 de IMM-uri. Aşadar, programul de 1 miliard de euro devine programul de 1,5 miliarde de euro prin suplimentarea bugetului pentru această măsură, granturi pentru capital de lucru pentru IMM-uri afectate de efectele pandemiei COVID-19”, a declarat Ionel Dancă, joi, la finalul şedinţei de guvern.

Guvernul vrea să modifice criteriile de selecție

Amintim că, Guvernul urmăreşte modificarea criteriilor de selecţie pentru acordarea granturilor către IMM-uri, astfel încât mai multe firme să poată beneficia de aceşti bani, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Astfel, se introduc noi domenii de activitate, noi coduri CAEN şi vor fi modificate criteriile de selecţie.

„Etapa de înscriere în cadrul măsurii doi – granturi pentru capital de lucru – s-a încheiat în data de 28 octombrie 2020. În cadrul măsurii menţionate au fost depuse un număr de 22.226 de aplicaţii, cu o valoare totală de 630 milioane de euro, în conformitate cu solicitările depuse la administratorul de schemă de ajutor de stat, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Prin amendamentele aprobate prin Legea nr. 220/2020, precum lărgirea categoriei de beneficiari, introducerea de noi domenii de activitate, de noi coduri CAEN, se aduc modificări de fond ale schemei de ajutor de stat aprobate prin decizia Decizia C(2020) 4286 din 27 august 2020″, potrivit notei de fundamentare.

Aceste modificări ale schemei de ajutor de stat vizează categoriile de beneficiari eligibili precum şi criteriile de eligibilitate şi pot fi puse în aplicare numai după notificarea acestora la Comisia Europeană şi obţinerea unei noi decizii de autorizare, explică iniţiatorii proiectului.

De asemenea, pentru beneficiarii ajutorului de stat sub formă de microgranturi, care au fost înfiinţaţi în anul 2019, cu cifră de afaceri mai mică de 5.000 euro, se impune flexibilizarea condiţiilor de acordare, conform solicitărilor depuse la administratorul de schemă de ajutor de stat, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Totodată, în vederea aceleiaşi flexibilizări, se impune introducerea posibilităţii relocării între tipurile de măsuri în funcţie de nevoile IMM-urilor şi în condiţiile încadrării în alocarea totală a măsurilor din prezenta ordonanţă de urgenţă, în limita alocărilor cu această destinaţie din POC şi facilitatea de finanţare REACT-EU.