Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a vorbit despre rectificarea bugetară, subliniind că aceasta nu poate avea loc decât într-un anumit context. De asemenea, el a adus în discuție deficitul bugetar al României, subliniind că acesta riscă să ajungă la 7%.
Marcel Boloș anunță când va avea loc rectificarea bugetară
Marcel Boloș a susținut o conferință de presă în Beclean, Bistrița-Năsăud, în cadrul căreia a declarat că rectificarea bugetară nu poate avea loc mai devreme de adoptarea măsurilor fiscale și de reducerea cheltuielilor.
Pe fond, ministrul Finanțelor a precizat că deficitul bugetar al României riscă să ajungă la 7 procente.
„Rectificarea bugetară nu poate avea loc decât după ce aceste măsuri se aprobă. În caz contrar, dacă măsurile nu se aprobă, spun cu toată răspunderea: deficitul bugetar ajunge în jur de 7% din PIB. Coaliţia trebuie să fie foarte pragmatică şi este, din acest punct de vedere, să rezolve această problemă pe care o avem acum”, a precizat Marcel Boloș.
Ministrul Finațelor a mai spus că deciziile sunt ale coaliției de guvernare, subliniind că este convins că aceasta va lua cele mai bune decizii pentru România.
De asemenea, el a mai spus că măsurile fiscale vor fi în curând adoptate, așa cum a menționat și prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Cum am spus, deciziile sunt ale coaliţiei de guvernare şi sunt convins că dumnealor vor decide ce este mai bine pentru România, aşa cum a afirmat domnul prim-ministru, şi măsurile cât de curând vor fi aprobate.
Repet, în caz contrar, spun cu toată răspunderea şi responsabilitatea, deficitul bugetar va ajunge în jur de 7%.
Prin aceste măsuri pe care urmează să le adoptăm, va fi o temperare a deficitului bugetar şi, chiar dacă vom ieşi cam şifonaţi la sfârşitul acestui an, anul viitor va arăta cu mult, mult mai bine decât ceea ce avem în prezent”, a continuat Marcel Boloș.
Măsurile fiscale trebuie adoptate în septembrie
Marcel Boloș a mai precizat că aceste măsuri fiscale ar trebui adoptate în luna septembrie, subliniind că ar trebui ca prima preocupare să fie evitarea unei eventuale suspendări a fondurilor europene.
Ministrul Finanțelor susține că, deși discuțiile cu Comisia Europeană privind pachetul fiscal sunt programate să înceapă pe 24 august, reprezentanții Ministerului de Finanțe nu se vor deplasa la Bruxelles decât după reluarea lucrărilor miniștrilor de finanțe ai CE, pe 28 august.
Includerea multinaționalelor în pachetul fiscal, combaterea evaziunii fiscale prin amenzi de cel puțin zece ori mai mari și dublarea pedepselor pentru evaziune fiscală, chiar și creșterea de o mie de ori a redevențelor pentru exploatarea resurselor minerale și de hidrocarburi, precum și „o reorganizare profundă a ANAF” pentru îmbunătățirea colectării, sunt doar câteva dintre măsurile pe care ministrul Finanțelor le-a prezentat în conferința de presă de joi.
Descentralizarea serviciilor publice
Nu în ultimul rând, Marcel Boloș a adus în discuție și măsurile din sectorul bugetar. Astfel, ministrul a spus că, pentru a nu mai exista distracție pe bani publici, este nevoie de descentralizare și regionalizare în ceea ce privește serviciile publice.
„Acesta este cu adevărat momentul de răscruce pentru România şi, a spus domnul prim-ministru, să avem mai puţini şefi la bani. Sunt peste 16.000 de şefi la banii publici, noi le spunem ordonatori de credite.
Sunt şefi pe banii publici care trebuie să fie mult mai puţini, să avem mult mai puţină birocraţie, să avem o mult mai bună chibzuinţă a utilizării banului public, pentru că nu poţi să ceri impozite şi taxe la omul amărât, care îşi plăteşte contribuţia la ceea ce înseamnă impozitul pe muncă, contribuţiile sociale, şi după aceea, în partea cealaltă, pe cheltuieli publice, să ai o ţopăială şi un dezmăţ, care nu pot să meargă la infinit”, a precizat ministrul Finanţelor.
Reforma, un act de curaj
Potrivit ministrului Finanțelor, această reformă, care vine înainte de alegerile din 2024, reprezintă, de fapt, una ct de curaj și de patriotism.
Ministrul Finanțelor Publice a participat joi, în orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, la prezentarea unui centru social de zi construit cu fonduri europene în stațiunea Băile Figa, care va oferi servicii socio-medicale complexe, în special persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și copiilor proveniți din familii cu venituri reduse.