Marcel Boloș, OUT din Guvern?
Marcel Boloș părăseşte Guvernul?! Senatorul PNL Alexandru Nazare a declarat la Prima News, despre pachetul de măsuri fiscale cu care Guvernul îşi va asuma răspunderea, că PNL este ”partenerul junior la guvernare”.
”Deciziile le ia premierul Ciolacu, este suveran pe acest pachet pentru că el conduce negocierea la Bruxelles şi el ia deciziile în Guvern şi dacă lumea crede că Marcel Boloș vine şi taie şi spânzură şi impune cred că v-aţi prins că nu e cazul, Marcel Boloș integrează nişte decizii” a arătat senatorul liberal.
Despre o demisie a lui Marcel Boloş, Nazare a spus că nu crede că ar fi bine ca ministrul de Finanțe să părăsească postul. El a detaliat că o eventuală demisie nu ar ajuta.
Pentru că e o perioadă de mari turbulenţe și toată lumea e cu ochii pe noi. Mai ales acum când se discută despre acest pachet de măsuri fiscale.
„Noi vorbim că ne-a cerut Comisia. Cred că cel mai simplu ar fi să le explicăm oamenilor că o facem pentru noi. Noi, dacă vrem să fim o ţară puternică nu putem fi o ţară cu mari dezechilibre economice. O ţară puternică nu are un deficit bugetar mare.
Pe care nu îl poate gestiona singură şi de care să fie dependentă. Am ajuns să ne împrumutăm 6 miliarde de euro pe an. Foarte mult. Costurile au crecut peste măsură”, a mai afirmat Alexandru Nazare.
CES a dat aviz negativ
În altă ordine de idei, CES (Consiliul Economic şi Social) a dat aviz negativ în legătură cu eliminarea prin ordonanţă de urgenţă a obligaţiilor de predictibilitate şi stabilitate ale Codului Fiscal.
„Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare. Guvernul şi-a propus să colecteze 100 de miliarde de lei (85%) din mediul privat. Și doar 16 miliarde de lei (15%) din eficientizarea cheltuielilor publice. Ori, acest dezechilibru trebuie ajustat. Acoperirea deficitului bugetar prin măsuri de creştere a poverii fiscale pentru mediul economic privat s-a dovedit că a avut un efect contrar” se arată într-un document al insituției.
CES precizează că după ce vor fi implementate măsurile fiscale veniturile la buget să scadă. În loc să crească. Creşterea fiscalităţii stimulează tendinţele evazioniste. Iar autorităţile statului s-au dovedit incapabile să ţină sub control fenomenele evaziunii şi muncii la negru.
Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate pentru o dezvoltare economică sănătoasă. Aceeași sursă scrie că restricţiile referitoare la facilităţile acordate IMM-urilor sunt nejustificate. Premisa de la care porneşte fundamentarea creşterii impozitului pe cifra de afaceri are la bază o ipotetică rată a profitului de 12,5%. Care s-ar realiza în medie în sectorul IMM-urilor, se spune în documentul citat.