Ministrul Finanţelor din România, Marcel Boloș, a explicat recent că țara noastră traversează o perioadă destul de dificilă. Totuși, există și vești bune. Acesta a ținut să sublinieze că rata inflației a ajuns la 9,4%, faţă de 10,3% în luna precedentă.
Așadar, rata anuală a inflaţiei în iulie 2023 a fost de 9,4%, comparativ cu 10,3% în luna precedentă. Astfel, Marcel Boloş a subliniat că acesta este „un lucru foarte, foarte bun”, în condiţiile în care „suntem într-o perioadă destul de grea pentru ţară”.
România trece printr-o perioadă destul de dificilă
Potrivit informațiilor transmise de Marcel Boloş, România trece printr-o perioadă destul de dificilă, din cauza deficitului bugetar și problemelor care se creează în jurul acestui subiect. De asemenea, ministrul a subliniat că autoritățile sunt foarte atente, astfel încât să poată continua finanţarea din fondurile europene.
„Ăsta este un lucru foarte, foarte bun pentru România şi pentru români, mai ales că suntem într-o perioadă destul de grea pentru ţară. Ştim bine cum evoluează deficitul bugetar şi problemele care se creează în jurul acestui lucru.
Suntem foarte atenţi ca să putem continua finanţarea din fondurile europene şi, mai ales, să nu ne pierdem banii europeni şi proiectele de investiţii ce le avem în implementare”, a declarat Marcel Boloş.
Marcel Boloş a apreciat că „trendul este descrescător”, iar inflaţia se aşteaptă să scadă în continuare. Acesta a spus și că măsurile fiscal-bugetare trebuie continuate.
„Dacă ansamblul de politici fiscal-bugetare le gândim încât inflaţia să se ducă şi mai jos pentru toţi românii este un lucru bun”, a mai spus Marcel Boloş.
Întrebat despre scăderea preţurilor, Boloş a apreciat că nu se poate realiza peste noapte, fiind necesară o perioadă de stabilitate.
„Astfel de probleme de stabilitate macroeconomică nu se rezolvă de pe o zi pe alta”, a completat ministrul.
Marcel Ciolacu spune că România poate ajunge la o cifră mai mare de deficit, dacă statul nu ia măsuri
Marcel Ciolacu a explicat luni, 8 august, că Guvernul trebuie să renegocieze PNRR cu Comisia Europeană până pe 31 august, în contextul în care România va avea mai puține fonduri europene alocate, ca urmare a creșterii economice înregistrată peste ținta inițială.
În schimb, statul va primi în plus 1,7 miliarde de euro pentru RepowerEU, a subliniat premierul. Potrivit liderului social-democrat, trebuie discutată la Comisia Europeană și ținta de deficit bugetar asumată de stat, de 4,4% din PIB, care ar putea fi depășită.
„Avem până pe 31 august termen să terminăm negocierile de modificare a PNRR. Categoric o să ajung până în data de 31. Avem în primul rând reducerea unor granturi de 2,1 miliarde euro, deoarece am avut o creștere economică cu 0,3 peste 5%. Aș vrea să-l întreb pe fostul prim-ministru cât de mult l-a dus capul să pierzi 2,1 miliarde din grant. Banii sunt pierduți. Ei îți solicită să scoți acești bani din granturile din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu la Aleph News.