Marcel Boloş, mesaj despre măsurile fiscale. Ministrul Finanțelor a anunțat că liberalii luptă pentru a proteja oamenii. Declarațiile sale au venit după ședința conducerii PNL.
Marcel Boloş, mesaj despre măsurile fiscale
Marcel Boloș a declarat luni, 4 septembrie, că planul de măsuri fiscal bugetare a fost prezentat la Bruxelles.
Potrivit lui, specialiștii din Comisia Europeană au adus în discuție jalonul 207. Acesta prevede adoptarea unei legi care să asigure o creştere economică sustenabilă.
De asemenea, ministrul de Finanțe a mai fost întrebat și de deficitul bugetar. Potrivit oficialului român, dacă este păstrat ritmul actual, deficitul bugetar va fi sub 5 procente.
„Acum să ne uităm ce s-a întâmplat de trei luni: 2,34% în luna iunie, 2,44% în luna iulie şi o să închidem luna august estimat deocamdată la 2,7%.
Dacă păstrăm actualul ritm de deficit bugetar pe care l-am avut în aceste luni, ne iese sub 5%”, spune el.
Marcel Boloș, mesaj despre liberali
De altfel, el a mai declarat că Partidul Național Liberal (PNL) luptă pentru protejarea oamenilor și pentru protejarea mediului de afaceri.
Acesta mai spune că liberalii se luptă și pentru apărarea investițiilor.
„PNL luptă pentru a proteja oamenii şi mediul de afaceri şi să apere investiţiile.
Să nu facem din sistemul fiscal un duşman al investiţiilor private”, a mai spus Boloş.
Forma finală a măsurilor fiscale
Marcel Boloș a mai spus că este prea devreme pentru a se vorbi de o formă finală a măsurilor fiscale.
„Deocamdată, având în vedere că avem doar o prezentare în primă etapă a planului de măsuri fiscale şi discutat cu Comisia Europeană, având în vedere că noi derulăm în continuare discuţiile tehnice pentru impactul bugetar al măsurilor, e prematur să spunem care va fi forma finală a planului de măsuri fiscal-bugetare”, a mai spus ministrul.
În plus, el a mai fost întrebat de momentul în care Executivul își va asuma răspunderea pentru acest pachet de măsuri. Potrivit lui, totul urmează să fie stabilit în coaliție.
Când are loc rectificarea bugetară
Nu în ultimul rând, ministrul Finanțelor a mai precizat și când va avea loc rectificarea bugetară. Marcel Boloș spune că aceasta va avea loc „după ce măsurile fiscal bugetare şi după ce reducerea de cheltuieli şi măsurile de combatere a evaziunii fiscale vor fi aprobate”.
„E posibil să avem rectificarea bugetară atunci când se consolidează deficitul bugetar şi avem o zonă de stabilitate.
Deocamdată, aţi văzut că facem cu greu faţă la menţinerea deficitului.
Este extrem de important să stabilizăm deficitul bugetar şi să arătăm comisiei că prin măsurile pe care le adoptăm intrăm în proces de consolidare bugetară”, a mai spus Boloş.
Șeful de la Finanțe a adus în discuție și suma care ar putea rezulta din combaterea evaziunii fiscale.
„Măsurile de combatere a evaziunii fiscale urmează să fie, de asemenea, prezentate în coaliţia de guvernare şi agreate”, a adăugat Boloş, menţionând că se urmăreşte înăsprirea pedepselor de natură contravenţională.