Problema personalului din sistemul de sănătate ar putea fi rezolvată în cursul acestei săptămâni
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit luni, pe 8 ianuarie, despre problema posturilor din sistemul de sănătate. Potrivit oficialului, aceasta se va rezolva, cel mai probabil, în cursul acestei săptămâni, în cadrul ședinței de Guvern.
„Încă de anul trecut am făcut aceste demersuri pentru sistemul de sănătate, aprobând, din câte îmi aduc aminte, 4.000 de posturi pentru Ministerul Sănătăţii şi 1.000 de posturi pentru autorităţile publice locale.
Acum, la nivelul Ministerului Finanţelor, memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale, care răspunde de reţeaua de unităţi sanitare, este elaborat. Sunt 5.000 de posturi care sunt solicitate pentru a fi scoase la concurs.
Aşteptăm şi memorandumul de la Ministerul Sănătăţii şi domnul prim-ministru va decide în şedinţa de Guvern demersurile care trebuie făcute mai departe şi sigur problema aceasta, probabil, se va rezolva în cursul acestei săptămâni”, a declarat acesta, într-o conferință de presă.
Se organizează un concurs pentru fiecare post liber, fără memorandum
Marcel Boloș a mai spus că, începând cu intrarea în vigoare a Ordonanței 115, principiul în sectorul public este că pentru fiecare post eliberat se organizează un concurs pentru ocuparea acestuia, fără necesitatea unui memorandum.
În cazul în care există nevoi justificate pentru posturi suplimentare, în acest an se va aplica același mecanism, cu o justificare corespunzătoare.
„Vom încerca să soluţionăm toate solicitările care vor veni de la ministere. Este un an, cum am spus, greu, cu o ţintă de deficit bugetar pe care ne-am asumat-o şi cu angajamente pe care le avem faţă de Comisia Europeană prin programul de convergenţă.
Sigur, marele lucru care este benefic pentru investiţii, mai ales cele din fonduri europene, este că cel puţin la nivelul angajamentelor informale pe care le-am avut cu Comisia Europeană am reuşit să păstrăm ţinta de deficit bugetar în parametrii asumaţi”, a explicat el.
Până în prezent, au fost înregistrate 33.000 de solicitări
Întrebat câte posturi au fost solicitate de către toate ministerele, ministrul Finanțelor a răspuns că au fost înregistrate 33.000 de solicitări. A subliniat însă că sistemul de sănătate va avea prioritate.
„Celelalte fac obiectul analizelor noastre, pentru că, după cum aţi văzut, ca să ajungi cu ritmul de cheltuială şi să-l putem gestiona în mod corespunzător pentru oameni şi pentru ca fondurile să fie cheltuite cu folos pentru serviciile publice va trebui să facem analiză separată pentru celelalte ministere în parte. (…) La Ministerul Dezvoltării Regionale, care a adunat de la toate primăriile din ţară, va trebui să vedem ce tipuri de posturi se cer ca să fie scoase la concurs. (…)
Sunt 5.000, din câte ştiu, în memorandumul de la Ministerul Dezvoltării Regionale (…) În cursul acestei săptămâni, în şedinţa de Guvern, va fi analizat memorandumul care vine cu aceste solicitări.
Deci, noi avem cele două solicitări de la Ministerul Dezvoltării Regionale: unul pentru reţeaua de unităţi sanitare aflate în coordonarea autorităţilor publice locale şi un al doilea memorandum care este din partea Ministerului Sănătăţii pentru reţeaua de unităţi sanitare. În şedinţa de Guvern din această săptămână se va lua în discuţie şi aici dl. prim-ministru decide”, a spus el.
Bugetul pentru 2024 alocat Sănătății depășește 120 de miliarde de lei
Marcel Boloș a mai precizat că bugetul alocat cheltuielilor de personal pentru anul 2024 depășește suma de 120 de miliarde de lei. Fiecare minister de resort are responsabilitatea de a se conforma cheltuielilor de personal stabilite în bugetul său.
„Legea responsabilităţii fiscal-bugetare aşa spune, cu subiect şi predicat: că respectarea încadrării în cheltuiala de personal este în răspunderea ordonatorului de credite”, a transmis oficialul.
Sunt necesare 33.000 de posturi
Viorel Hușanu, președintele Uniunii Sindicale SANITAS București, a declarat recent pentru Agerpres că cele 19 spitale subordonate Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București necesită cu urgență deblocarea posturilor. Asta „deoarece nu mai există personal disponibil pentru a desfășura activitatea în aceste spitale”. La nivel național, se estimează că sunt necesare 30.000 de posturi.
„Guvernul a promis că va debloca 14.000 de posturi în 2023, nu s-a întâmplat acest lucru, au fost deblocate doar 4.000 de posturi. (…) Noi suntem în perioada de strângere de semnături pentru greva generală, în Bucureşti. În luna februarie vom face mişcări de protest, până la această grevă generală”, a spus acesta.
Există o lipsă acută de personal medical
Oana Sivache, directorul general al ASSMB, a solicitat elaborarea unui plan național pe termen lung în domeniul politicii de sănătate publică. Acesta ar avea ca scop rezolvarea celor mai serioase probleme semnalate.
Totodată, a solicitat Ministerului Sănătății să declare starea de urgență privind insuficiența de personal din sistem. A cerut, de asemenea, să elaboreze o metodologie pentru ocuparea posturilor din domeniul sănătății, pe o perioadă determinată de un an. Aceeași abordare a fost adoptată și în timpul pandemiei. Potrivit Oanei Sivache, în prezent, există un deficit de 15.000 de medici la nivel național. Mai multe puteți afla aici.