Marcel Boloș: Programul Operaţional de Transport, buget alocat de 9,2 miliarde euro pentru 2021-2027

Marcel Boloș

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Luni, 6 martie, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a spus că Programul Operațional de Transport are o alocare bugetară de peste 9,2 miliarde de euro, iar pentru perioada de programare 2021-2027 sunt incluse peste 630 de drumuri noi, 480 de km de cale ferată și 200 km de linie de metrou și de tramvai.

Oficialul a menționat rolul extrem de important pe care îl au companiile aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, respectiv CNAIR, CFR Infrastructură, Metrorex atunci când vine vorba de infrastructura locală.

Infrastructura locală, extrem de importantă

Potrivit acestuia, infrastructura locală este esențială în flexibilizarea cadrului instituțional și pentru a obține fondurile.

„9,2 miliarde euro are bugetul alocat Programul de Transport şi peste 630 de drumuri noi, 480 km de cale ferată şi 200 km de linie de metrou şi tramvai care sunt indicatori în perioada de programare 2021-2027.

Aici un rol foarte important îl au companiile statului român, respectiv cele care se află în coordonarea Ministerului Transporturilor, în special CNAIR, Compania de Căi Ferate CFR Infrastructură, Compania de metrou şi foarte important centralizarea pentru ceea ce înseamnă componenta de infrastructură locală, respectiv implicarea autorităţilor publice locale în procesul de implementare a proiectelor de infrastructură de transport – de la variante ocolitoare până la drumuri de legătură cu autostrăzile.

Ce este nevoie la nivel local pentru componenta de infrastructură. Sunt măsuri foarte importante pentru a flexibiliza cadrul instituţional şi a implica toate structurile care aparţin de autorităţile locale pentru ca acel deviz şi implementarea acestui buget să poată avea loc”, a declarat ministrul pentru Antena 3.

Condițiile pentru a atrage fondurile prin PNRR

Întrebat care ar fi condiția esențială care ar trebui îndeplinită de către companii pentru a obține acești bani, Marcel Boloș a răspuns: „Întâi de toate să îşi pregătească documentaţiile tehnico-economice din timp”.

„Foarte important pentru România este ca studiile de fezabilitate la care se lucrează în principal câte doi-trei ani până când ajunge documentaţia să fie matură şi să poată să fie folosită pentru implementarea acestor proiecte strategice de dezvoltare a României. De asemenea, foarte important, prevăzut şi în PNRR, este operaţionalizarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere. Este practic o spargere, o divizare a activităţii actualei structuri a Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi organizarea separată a componentei de investiţii în infrastructură.

Asta va permite atragerea de specialişti în domeniu bine remuneraţi pentru că România are nevoie de această infrastructură de transport la care se adaugă şi cea din PNRR, aşa încât oportunitatea istorică pe care o avem pentru dezvoltarea infrastructurii de transport să nu o ratăm, prin slaba capacitate pe care o avem de implementare a proiectelor”, a mai spus el.