Rotativa guvernamentală va avea loc în luna mai. Marcel Ciolacu va deveni premierul României
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri, că rotativa guvernamentală va avea loc, iar el va deveni noul prim-ministru al României.
„În mai, voi fi prim-ministrul României, dacă colegii mei din PSD vor considera că sunt varianta potrivită”, a declarat, miercuri, liderul social-democraților.
USR nu crede că va avea loc rotativa guvernamentală din luna mai
Declarația sa vine la o zi distanță după ce președintele USR, Cătălin Drulă, a zis că nu crede că PSD-ul va prelua șefia Guvernului de la București în mai 2023 deoarece „este în ADN-ul PSD să fugă de consecințele propriilor acţiuni”.
„Economia este într-o frânare abruptă, se pierd locuri de muncă, consumul scade. (…) Intrăm într-o criză economică. Şocul meu este că la PSD şi la PNL, cei de la vârf, ştiu asta. Să spunem că iresponsabilitatea i-ar fi scuzat cumva, dar au băgat țara în această criză economică, care va veni, cu cea mai mare tărie, la anul.
E iresponsabil, nu iau deloc măsuri pentru asta şi singura preocupare este una politică, cine să ia decontul, cine să nu ia decontul crizei. De aceea, cred că la rotativa din luna mai, PSD-ul şi domnul Ciolacu nu vor prelua guvernarea pentru că este în ADN-ul PSD să fugă de consecinţele propriilor acţiuni”, a explicat, marți, Cătălin Drulă.
USR va intra la guvernare numai dacă se rupe coaliția PNL-PSD
Acesta a explicat, totodată, că USR-ul ar putea intra la guvernare, adică să aibă mandatul de premier, numai dacă se va rupe coaliția dintre PNL și PSD.
„Singurul scenariu înainte de alegeri îl văd, dacă această mare coaliţie (…) se rupe, înţelegem că nu pot guverna partidele care în momentul de faţă au locul unu şi locul doi ca număr de parlamentari. Atunci, în orice democraţie este normal ca mandatul să fie încredinţat următorului partid, adică USR-ului, mă refer la mandatul de premier.
Dacă avem mandatul de premier, putem discuta despre o intrare la guvernare înainte de alegeri. Şi asta nu e o condiţie care vine de nicăieri, este o condiţie care vine din următorul aspect: dacă nu ai premierul într-o guvernare, nu poţi implementa politicile pe care ţi le doreşti, politicile economice, mai ales într-o guvernare cu astfel de aliaţi, avem o experienţă clară în acest domeniu.
Dacă se va pune această problemă, România va fi într-un moment de criză gravă. Noi nu lăsăm ţara acolo, ne asumăm, dar ne asumăm din poziţia în care înţelegem că s-au dat la o parte, că nu sunt în stare să guverneze, şi acele măsuri grele, dure, munca care trebuie făcută pentru a readuce economia pe linia de plutire, la acel moment, o putem face având premierul”, a precizat Cătălin Drulă, în cadrul unui interviu acordat pentru RFI.