Marcel Ciolacu a confirmat: La Capitală, Partidul Social Democrat are candidat, se numeşte Gabriela Firea

Sursă: Facebook, Guvernul României

PSD-ul nu-și face griji în ceea ce privește viitoarele alegeri pentru Primăria Capitalei. Președintele social democrat a anunțat că Gabriela Firea este candidatul perfect pentru București, lăsând să se înțeleagă că Nicușor Dan nu a făcut nimic pentru Capitală.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu renunță la ideea că partidul pe care îl conduce are un candidat pentru funcţia de primar al Capitalei, iar acesta este Gabriela Firea. Ciolacu l-a criticat pe actualul edil, Nicuşor Dan, căruia i-a transmis că administraţia nu este o meserie uşoară şi nu este la îndemâna oricui.

”La Capitală, Partidul Social Democrat are candidat, se numeşte Gabriela Firea. Indiferent câte breaking news am văzut că dispar din Guvern Grindeanu şi cu Firea. Conducerea PSD, cel mai strâns cerc este Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Gaberiela Firea şi Paul Stănescu. E primul cerc de conducere a PSD”, a declarat Ciolacu.

Bucureștiul lui Nicușor Dan – fără apă caldă, fără apă rece…

Ciolacu a criticat prestația primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan. ”Doamna Firea nu a avut minister. Este printre primii miniştri care şi-au trecut proiectele şi prin Parlament. Gabriela Firea este candidatul PSD la Primăria Generală. Mergem să vedem ce a făcut Nicuşor Dan din Bucureşti? E vreun om, vreun  dezvoltator în oraşul ăsta care nu îşi face cruce să scape o dată de el? E cineva care să îl laude? A făcut ceva Nicuşor ăsta în Bucureşti? Nu ai apă caldă, nu ai apă rece, nu ştiu cu ce mafie se bate, se mai bate şi aia de la 1 cu mafia nu ştiu care a gunoaielor şi e plin de şobolani, de gunoaie. Domnul Nicuşor Dan poate să fie un om inteligent şi am înţeles că e un om foarte inteligent, dar administraţia nu e la îndemâna oricui, nu e o meserie uşoară”, a precizat Ciolacu.

Primarii USR nu fac față

Marcel Ciolacu i-a criticat și pe alţi primari ai USR, din ţară. ”Înţeleg oamenii noi din politică, am văzut ce a făcut şi ăla de la Braşov cu Curtea de Conturi, l-am văzut şi pe ăla de la Timişoara. Îmi pare rău, în acest moment nu au făcut faţă aceşti oameni noi acestor funcţii din administraţie”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Nicușor Dan mai vrea un mandat

Nicuşor Dan a transmis recent că vizează obţinerea unui nou mandat de primar general al municipiului Bucureşti. De asemenea, acesta a subliniat că nu îşi pune problema unei candidaturi la alegerile prezidenţiale viitoare.

„Îmi doresc încă un mandat de primar pentru că problemele sunt, pe de o parte, mari, netratate sistematic de ani de zile şi, pe de altă parte, anumite proiecte durează patru-cinci ani să le implementezi”, a spus Nicușor Dan.