„Bună seara. Pentru început, doresc să le transmit câteva cuvinte românilor care ne privesc. Sunt conştient că aşteptările tuturor de la Guvernul României sunt mari. Sunt aici împreună cu colegii mei să garantez că la Guvernul României vor urma nişte luni grele de muncă, efort, tensiune, dar şi soluţii în faţa unor provocări complicate. La asta ne obligă programul de guvernare asumat astăzi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor. Avem însă un plan bine articulat, avem o viziune pentru naţiune, este un program cu obiective ce trebuie realizate rapid. De aceea este esenţial să muncim în echipă”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat că Guvernul acesta este al României, nu al PSD sau PNL.
„Vreau să fiu foarte clar încă de la început – acesta este Guvernul României nu al PSD, nu al PNL. Suntem cu toţii colegi. Nu avem altă şansă decât să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că vom împărţi atât reuşitele, dar mai ales eventualele eşecuri”, a spus acesta.
Este urgentă o schemă de reducere a adaosurilor comerciale la anumite produse alimentare
Tot în cadrul ședinței de Guvern, Marcel Ciolacu a spus că este urgentă adoptarea unei scheme de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întreg lanţul până la raft.
„Urgenţa maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întreg lanţul până la raft. Efectul aplicării acestei măsuri este scăderea preţurilor la câteva alimente vitale în orice gospodărie. Vreau să discutăm despre această schemă cu marile lanţuri de magazine, cu producătorii, cât şi cu distribuitori. Trebuie să convenim un efort comun, astfel încât românii să simtă un ajutor semnificativ pentru bugetul familiei. Este un gest obligatoriu faţă de toţi oamenii care au suportat efectele unei inflaţii înalte în ultimul an. Acum este important să ducem inflaţia la o singură cifră, cât putem de repede. Dar la fel de important este să avem în magazine mai multă mâncare produsă în România”, a precizat acesta.
Marcel Ciolacu a cerut pregătirea mai multor proiecte
Șeful Executivului le-a cerut miniștrilor să fie pregătită lansarea rapidă a unor proiecte esenţiale pentru economie şi pentru români şi anume sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinerii a industriei materialelor de construcţii şi introducerea energiei verzi în fermele agricole.
„În paralel, aş dori să pregătim lansarea rapidă a unor proiecte, din punctul meu de vedere, esenţiale – sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinerii a industriei materialelor de construcţii şi introducerea energiei verzi în fermele agricole. Pare că nu avem timp de ezitări. Este momentul ca oamenii să vadă că venim imediat cu soluţii eficiente şi că le executăm, cum se spune, ca la carte. Doar aşa economia şi populaţia vor simţi cu adevărat o schimbare clară şi rezultate concrete”, a conchis Marcel Ciolacu.