Marcel Ciolacu, anunț despre măsurile de austeritate: Toată România va şti ce cuprinde această lege

marcel ciolacu

SURSA FOTO: Facebook Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre măsurile fiscal-bugetare pe care Guvernul vrea să le adopte prin asumarea răspunderii în Parlament.

Ce spune Marcel Ciolacu despre legile austerității

Premierul Marcel Ciolacu dă asigurări că măsurile care vor fi adoptate prin asumarea răspunderii Guvernului vor fi puse în transparenţă. El anunţă că este dispus să prezinte propunerile venite din partea Guvernului fiecărui grup parlamentar, inclusiv celor ale opoziţiei, dacă acestea vor dori.

Marcel Ciolacu susţine că este dispus să prezinte fiecărui grup parlamentar proiectul de lege privind măsurile fiscale şi asupra căruia Guvernul îşi asumă răspunderea.

„Nu aduce Ciolacu, primul ministru, într-o mapă sigilată, închisă, vine, o trânteşte în Parlament, nimeni nu ştie ce cuprinde, trece şi fug cu ea repede la Guvern. Deci va fi o lege cât se poate de transparentă. Am cerut preşedintelui Camerei, domnul Simonis, să prindă în program să prezint legea de asumare atât la grupul minorităţilor, cât şi la grupul UDMR. Dacă şi cei din opoziţie, USR şi AUR, doresc, voi merge şi o voi prezenta şi acolo, deci nu va fi absolut nimic ascuns. După ce este în transparenţă, toţi colegii din Parlament şi toată România va şti ce cuprinde această lege şi toate grupurile parlamentare care mă vor invita voi merge, ca şi prim-ministru, şi le voi prezenta proiectul de lege asumat. Dacă se va depune o moţiune de cenzură sau nu se va depune, nu este decizia mea”, mai spune Ciolacu.

Liderul PSD mai susţine că măsurile „au o strânsă corelare cu viitoarea rectificare” bugetară.

Întrebat dacă liberalii nu vor fi de acord cu propunerile PSD privind măsurile fiscale, Ciolacu a răspuns: „Se votează moţiunea, dacă va exista, în primul rând, o moţiune, se votează moţiunea, cade Guvernul, mergem la români înapoi, la vot”.

El spune că nu ameninţă şi se arată„ ferm convins că în coaliţie se va lua decizia corectă pentru România” şi nu pentru vreunul dintre partide sau pentru Guvern.

Premierul Marcel Ciolacu a reamintit, sâmbătă, declaraţia făcută în urmă cu o zi la Bruxelles, şi anume că nu este de acord cu majorarea cotei TVA peste 19 %, lucru care ar duce la creşterea inflaţiei.

Şeful Executivului a avut, vineri, întâlniri cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen şi cu preşedinta Parlamentului European, unde a discutat despre PNRR.

Ciolacu a arătat că a reafirmat foarte clar că nu este de acord, ca prim-ministrul al României şi preşedinte al Partidului Social Democrat, să creştem cota de TVA peste 19 %, un lucru care ar duce, evident, la o creştere a inflaţiei şi o scădere a creşterii economice. De asemenea, Ciolacu spune că a convenit foarte clar la cele două categorii de produse, produsele alimentare şi medicamente, nu va creşte TVA-ul mai mult de 9%.