Marcel Ciolacu a anunţat joi, 8 august, lucrări majore în infrastructura feroviară cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei. Potrivit premierului, banii provin din PNRR.
Marcel Ciolacu a anunţat lucrări majore în infrastructura feroviară
Guvernul a aprobat joi şi suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, pentru co-finanţarea mai multor proiecte din PNRR.
Premierul a explicat că este menținut ritmul alert al investiţiilor. Astfel, sunt aprobați indicatorii tehnico-economici ai unor lucrări majore în infrastructura feroviară.
Vor fi modernizate sectoare de cale ferată de pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara şi Cluj.
„Menţinem ritmul alert al investiţiilor şi aprobăm indicatorii tehnico-economici ai unor lucrări majore în infrastructura feroviară.
Modernizăm sectoare de cale ferată de pe raza Regionalelor Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara şi Cluj”, a anunţat Ciolacu.
Premierul a oferit mai multe informații.
Este vorba despre lucrări cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei
De asemenea, el a explicat că este vorba despre lucrări cu o valoare totală de aproximativ 2 miliarde de lei. Toate aceste lucrări sunt finanţate cu bani din PNRR.
Șeful Executivului a subliniat că sunt asigurate co-finanţările de la buget necesare pentru o axă majoră de proiecte din PNRR. Este vorba despre Valul Renovării, dar şi pentru investiţii din Programul de Dezvoltare Locală şi Programul naţional „Anghel Saligny”.
„Azi asigurăm şi co-finanţările de la buget necesare pentru o axă majoră de proiecte din PNRR: este vorba de Valul Renovării, dar şi pentru investiţii din Programul de Dezvoltare Locală şi Programul naţional Anghel Saligny”, a mai afirmat şeful Executivului.
În acest context, el a anunţat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei cu peste 1,6 miliarde de lei.
PNRR prevede 507 jaloane și ținte legate de reformele și investițiile asumate
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României prevede 507 jaloane și ținte legate de reformele și investițiile asumate.
Un pachet robust de 107 investiții și mai mult de 50 de reforme vor contribui la abordarea eficientă a recomandărilor specifice de țară și la consolidarea potențialului de creștere economică, potrivit site-ului oficial.
Totodată, PNRR este conceput astfel încât să asigure și dezvoltarea României prin sprijinirea nivelului de adaptare la situații de criză.