Marcel Ciolacu avertizează că perioada pe care o traversăm este plasată sub semnul acţiunii imediate
Premierul României, Marcel Ciolacu, a avertizat, marți, că perioada pe care o traversăm este plasată sub semnul acţiunii imediate. Zi de zi trebuie acţionat punctual, la minut, a spus el.
Totuși, de multe ori, această acţiune imediată nu ar fi posibilă dacă nu ar fi existat activitatea desfăşurată de diplomații români. Munca lor consolidează unitatea şi solidaritatea între statele care împărtăşesc aceleaşi valori. Unitatea şi solidaritatea salvează vieţi şi schimbă destine, a reamintit liderul social-democraților.
Un astfel de exemplu de solidaritate este sprijinul imediat oferit în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă, mecanism activat pentru a ajuta statul român să gestioneze consecinţele dezastrului de la Crevedia.
„Le mulţumesc pe această cale statelor europene care ne-au ajutat şi ne ajută să depăşim aceste momente dificile! Este esenţial în a concepe şi pune în mişcare instrumente pe care să le folosim în situaţii excepţionale, dar şi pentru a face faţă provocărilor de durată apărute în contextul internaţional al ultimilor ani.
De aceea, profit de ocazia acestei întâlniri pentru a vă mulţumi pentru eforturile pe care le-aţi făcut şi continuaţi să le faceţi, prin toate mijloacele pe care le aveţi la dispoziţie, în actuala conjunctură.
Aţi reuşit nu doar să plasaţi România printre actorii importanţi în combaterea efectelor războiului, ci şi să menţineţi atenţia comunităţii internaţionale asupra Republicii Moldova şi bazinului Mării Negre, zone cu relevanţă geostrategică evidentă pentru noi”, a declarat, marți, Marcel Ciolacu în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, potrivit RADOR.
Prioritatea Guvernului Ciolacu este ancorarea României în comunitatea de valori europene
Acesta a salutat tema Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Româneşti din acest an, ci anume: o politică externă fermă a României: gestionând provocările şi maximizând oportunităţile. Ea rezonează la milimetru cu propriile mele convingeri şi cu priorităţile Guvernului Ciolacu: ancorarea României în comunitatea de valori europene, diplomaţia economică, raportarea la contextul de securitate, atenţia îndreptată către diaspora, corelarea politicii noastre interne cu cea externă. Pentru Guvernul Ciolacu, dezvoltarea şi evoluţia României sunt definite de rezilienţă, sustenabilitate, transparenţă, echitate şi eficienţă.
„Este un Guvern care oferă stabilitate, dar este şi un Guvern al asumării unui amplu proiect de modernizare economică şi socială a ţării. Restabilirea regulilor, reformele, prosperitatea şi premisele de creştere economică sănătoasă fundamentează acţiunile noastre.
Aşa cum am mai spus deja, dorinţa noastră este de a consolida o societate coezivă, definită de solidaritate, dorim ca cetăţenii noştri să beneficieze de îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi de sănătate, a reducerii inegalităţilor, dorim o societate deschisă, în care cetăţenii se pot simţi apreciaţi şi sprijiniţi. Nu plecăm de la zero”, a adăugat el.
Potrivit lui, apartenenţa la Uniunea Europeană a fost şi este un pilon esenţial al dezvoltării României din ultimii 16 ani. UE este edificiul în care economia românească creşte, în beneficiul tuturor cetăţenilor.
Uniunea Europeană nu este o simplă piaţă comună, ci o uniune de valori şi o putere normativă. UE este familia din care România face parte prin istoria sa şi prin voinţa politică a prezentului, a subliniat prim-ministrul.
Premierul cere că mărfurile româneşti să ajungă pe cât mai multe pieţe externe
„Relația de cooperare cu partenerii externi este esențială. De aceea, mă vedeți deseori în dialog angajat cu partenerii străini, încercând să creez noi modalități de cooperare. Personal, am efectuat acum două luni o importantă vizită de lucru în Germania, principalul nostru partener comercial.
M-am întâlnit cu cancelarul german și cu mediul de afaceri. Vom organiza la sfârșitul lunii septembrie un forum de afaceri româno-german, cel mai clar exemplu al dorinței de intensificare a legăturilor comerciale de partenerii noștri.
România are capacitățile necesare pentru a produce, a atrage investitori și a-și consolida punțile economice interne și externe. Vă invit să lucrăm împreună pentru intensificarea cooperării economice cu partenerii noștri. Trebuie să ieșim pe cât mai multe piețe externe și să ne diversificăm și să susținem activ împreună companiile românești.
O bază economică sănătoasă, definită de capacitatea de a produce, a vinde, a consuma pe plan local, dar mai ales de a consolida puterea de cumpărare și calitatea vieții cetățenilor, din punctul meu de vedere, este obligatorie”, a mai transmis Marcel Ciolacu.