Marcel Ciolacu a cerut băncilor să susțină programele economice ale Guvernului
Marți, pe 4 septembrie, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții celor mai importante bănci pentru a le prezenta priorităţile de investiții ale României.
Șeful Executivului a punctat nevoia continuării investițiilor publice, principalul motor de dezvoltare economică a țării și le-a cerut bancherilor să continue să sprijine Guvernul în acest demers.
”Am discutat astăzi cu liderii sectorului bancar despre necesitatea unei coordonări mai eficiente între stat şi mediul privat pentru a susţine marile investiţii în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României! Le-am spus celor mai importanţi bancheri că acest Guvern continuă, fără rezerve, să susţină în mod prioritar investiţiile publice, iar 80% din deficitul bugetar pe primele 8 luni din 2024 este generat de investiţii. (…)
România are nevoie de infuzie de capital pentru a duce la bun sfârșit ceea ce am început. (…). Aceasta este #caleacorectă de dezvoltare economică a unei ţări, aşa cum au făcut toate statele europene importante când s-au aflat în postura de azi a României!”, a transmis acesta.
Subiectele dezbătute au vizat sprijinirea investițiilor și reformelor esențiale pentru asigurarea unei dezvoltări sustenabile a economiei românești. În acest context, premierul a subliniat importanța menținerii unui volum semnificativ de investiții și reforme aflate în desfășurare și a evidențiat necesitatea colaborării sistemului bancar în cofinanțarea proiectelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Guvernul Ciolacu susține în continuare investițiile publice
În cadrul discuțiilor cu reprezentanții băncilor, premierul Marcel Ciolacu a subliniat necesitatea infuziei de capital în sectorul agricol pentru a contracara efectele schimbărilor climatice.
De asemenea, a evidențiat oportunitățile pe care le poate oferi sprijinirea unor sectoare economice, precum industria materialelor de construcții, a îngrășămintelor pentru agricultură și a industriei de apărare.
„Agricultura şi industria alimentară, materialele de construcţii, energia, transporturile sau petrochimia sunt domeniile prioritare unde Guvernul Românei are în derulare scheme de stat şi programe masive de sprijin. M-am bucurat să văd că industria bancară este receptivă şi pregătită să susţină dezvoltarea acestor domenii vitale pentru viitorul ţării.
De aceea, am stabilit ca dialogul cu liderii domeniului bancar să devină unul periodic, pentru a putea urmări progresul soluţiilor stabilite astăzi. Ne este clar că avem un interes comun: o Românie mai puternică economic, cu afaceri în creştere şi cu firme tot mai prospere!”, a afirmat acesta la finalul întâlnirii.
Investițiile sunt motorul de dezvoltare economică, potrivit PSD
Investițiile publice în infrastructura majoră planificate pentru acest an sunt cu 20% mai mari decât cele din anul precedent, totalizând peste 120 de miliarde de lei provenite din bugetul național și fonduri europene, echivalentul a 7,2% din PIB. Astfel, România se apropie de ținta de 10% din PIB, anunțată de premierul Ciolacu în mai 2023.
PSD este partidul care introduce salariul minim european în România, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni în atragerea de fonduri europene și a reușit, în actuala guvernare, să crească absorbția fondurilor europene la peste 97%.