Potrivit lui Mihai Gâdea, unii sociologi susțin că formarea unei alianțe între PSD și PNL nu ar fi în beneficiul niciunui partid. Chiar dacă ar părea că aceștia ar fi cei mai avantajați. Argumentul lor este că există alegători care ar refuza să voteze cu PNL într-o coaliție. De asemenea există alegători PNL care ar ezita să voteze cu PSD-ul.
Ce câștigă PSD și România prin comasarea alegerilor?
Întrebat ce câștigă PSD și România prin comasarea alegerilor, Marcel Ciolacu a răspuns:
„Dacă stăm și facem astfel de analize, normal că vom găsi diferențe. Vom spune că poate Partidul Național Liberal câștigă cu un europarlamentar, mai mulți sau mai puțini, că Partidul Social Democrat… și am merge cu aceste discuții sterile, uitând, de fapt, esența. România are nevoie de stabilitate politică.
Dacă am reușit negocieri bune la Comisia, am reușit să închidem fonduri europene cu peste 96%, am reușit… aproape 900 de kilometri de autostradă sunt în lucru în acest moment, am reușit, după 15 ani, să semnăm contractele cu constructorii pentru primele două spitale regionale, cel de la Cluj și de la Iași, și peste maximum două săptămâni cel de la Craiova.
Toate aceste lucruri – și am reușit totuși un echilibru macroeconomic – toate aceste lucruri s-au realizat printr-o stabilitate politică, într-un context foarte încărcat, venind – și aici sper să nu supăr pe nimeni – după anumite coaliții și anumite decizii dezastruoase pentru România; după împrumuturi de 200 de miliarde pe care acum trebuie să le rostogolim și să le plătim”.
Șeful Executivului a precizat că de la o datorie publică de 37%, am ajuns la aproape 51%.
„Am scăzut un punct procentul și sperăm până la sfârșitul anului să mai scădem un punct procentual din datoria publică. Toate aceste lucruri au avut efecte imediate, dar am reușit să închidem, cum am negociat cu Comisia, un 5,7 deficitul, cu 0,5 mai mic decât cel anterior, am închis un buget cu 5% și vedem că pe primele două luni încasările de la ANAF sunt cele prognozate.
Și-au făcut planul, mai mult, l-au și depășit. Este totuși o stabilitate socială. Nu e nimic perfect. A scăzut nivelul de trai, categoric. Nu reușim, cu toată plafonarea, trebuie să găsim soluțiile cele mai bune pentru prețurile la alimente”, a spus el în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3.
Coaliția de guvernare a oferit stabilitate
Marcel Ciolacu a vorbit, de asemenea, despre realizările coaliției de guvernare.
„Am avut o inflație foarte mare, dacă nu luam măsurile cu plafonarea la alimente și la energie, am fi avut o inflație, cum a spus și BNR-ul peste 20% dar am spus că o să fim cu o singură cifră și acum ne îndreptăm să fie sub 5%. Am mărit pensiile cu 13,8%, să acoperim toată inflația de anul trecut. Va fi recalcularea de la 1 septembrie. Am negociat cu fiecare categorie socio-profesională, astfel încât să nu fie pierderi majore în acest din cauza inflației și să încercăm să acoperim… a fost un 5% majorare pentru toată lumea.
Am început o reformă în sistemul administrației publice, întâi cu reorganizarea ministerelor, n-a mai ieșit nimeni să le trâmbițăm, am preferat să le facem ca până la 1 iunie să terminăm tot mecanismul- asta a dus stabilitatea politică. Nu văd o altă construcție politică în acest moment pentru anul 2025. E normal că sunt cele două partide mari care au fost rivale dintotdeauna în România. Partidul Social Democrat a luat decizia de a intra la guvernare atunci când toată lumea fugea de guvernare.
Toată lumea și-ar fi dorit să rămână Partidul Național Liberal singur la guvernare, poate guvern minoritar și, în acel moment, era praf și Partidul Național Liberal, dar și România, fiindcă ar fi fost un concurs de populism. Ne-am asumat acest lucru. Și vă spun cu toată sinceritatea, îmi pare bine că am făcut-o”, a spus acesta.
Potrivit premierului, mai există alte șapte state care vor comasa alegerile europarlamentare cu cele locale.
„Am luat această decizie împreună cu colegii mei și se văd efectele. Nu eu hotărăsc, nu Nicolae Ciucă, nu partidele. Noi luăm decizii politice. Aici vom vedea ce vor hotărî românii pe data de 9 iunie. Nu e nimic anticonstituțional. Mai sunt șapte state care fac odată cu localele şi europarlamentarele și alegeri locale, dimpotrivă, ştim cu toții că la locale e cel mai mare număr de români care merg la vot pentru că își aleg gospodar direct. Votul politic și aici am venit cu alianţă electorală pe lista de europarlamentare”, a explicat el.
Realizatorul Mihai Gâdea a replicat:
„Dar aţi venit până la jumătate. Pentru că dvs. veniți în momentul de față, din ce înțeleg și spuneți în felul următor: facem o alianță și am făcut-o această alianță pentru a da stabilitate, pentru a putea să facem niște proiecte importante pentru România și sigur că vom vedea în această campanie care este proiectul de țară și care sunt lucrurile pe care le propuneți, dacă veți merge nu doar în europarlamentare, ci și la celelalte alegeri importante împreună.
Însă la aceste alegeri se va întâmpla ceva ce nu s-a întâmplat niciodată și întrebarea este cum va fi asta, și faceți o coaliție pentru europarlamentare, însă la alegerile locale PSD și PNL, care au cei mai mulți primari, cei mai mulți președinți de consilii județene și aleși locali – şi vom vedea din sondajul pe care îl difuzăm în această seară un lucru extrem de important și, cumva, poate surprinzător pentru mulți: alegerile prezidențiale, ca importanță în percepția românilor, sunt la fel de important e aproape, la o diferență infimă, cu alegerile locale, pentru că, până la urmă, viața oamenilor se leagă de primar, se leagă de deciziile locale ș.a.m.d. Bun. Deci, la europarlamentare mergeți împreună ca o alianță și va trebui candidații de la europarlamentare să lupte ca o alianță politică, nu?, dar la locale va fi ca în campanie, la război ca la război”.
Întrebat dacă nu cumva românii ar putea fi buimăciți de această situație, Marcel Ciolacu a răspuns:
„Nu, românii… Va trebui în perioada următoare ambele partide să explice foarte clar acest proiect politic. Este un proiect politic, poate inedit, dar este un proiect politic corect. Fiecare are dreptul să candideze la locale şi, domnule, dacă dorim să continue această coaliție, această stabilitate a României, pentru că eu nu văd cu cine, cu cine să creionăm altă majoritate? PSD-ul să facă cu AUR? PNL-ul să facă cu USR-ul? Au fost la guvernare. Noi nu o să facem niciodată cu AUR.
Care e stabilitatea, că actorii politici au rămas aceiaşi pe scenă? Cu cine? Să fac cu dna Șoșoacă, facem majorități, ne batem joc de țară? Dar nu decidem noi, vor decide românii prin votul lor. Este o dezghețare a relațiilor cu Uniunea Europeană, cu comisia, cu Parlamentul European. Zilele următoare la congresul PPE vor fi zeci de lideri europeni. Eu am participat la Congresul PES cu alţi zeci de mii de europeni”.
Potrivit prim-ministrului, ei sunt factorul se stabilitate în cea mai mare criză pe care o traversează Europa.
„Noi suntem factorul de stabilitate în cea mai mare criză pe care o trece Europa: războiul din Ucraina. Ce ar face… Vă dau un singur… și mâine o să am și întâlnire cu dna președinte Maia Sandu. Cum ar putea România să mai ajute Moldova, dacă ar fi o țară instabilă politic? Ce-am face dacă Moldova ar fi întâi ocupată politic de Rusia, că pe urmă știm cu toții care ar fi demersul? Deci lucrurile sunt foarte sensibile, dar eu sunt ferm convins că românii (…)”, a declarat acesta.
Marcel Ciolacu este convins „că și președintele Klaus Iohannis a plătit și va plăti această factură politică pentru ieșirile din acel moment”.
„O să vorbim și despre facturile pe care românii ar trebui să le plătească pentru președinte sau așa se crede”, a spus Mihai Gâdea.
Potrivit șefului Executivului, „cel mai important este direcția în care se va îndrepta România. Asta este… aceștia sunt jucătorii politici din acest moment”.
Marcel Ciolacu nu vede altă construcție politică pentru anul 2025
Liderul social-democrat a afirmat că nu vede o altă construcție politică pentru anul 2025 în afara unei alianțe formate din PSD și PNL. A subliniat că nici el, nici liderul liberal, Nicolae Ciucă, nu vor lua decizii, ci viitorul țării va fi stabilit de români prin votul lor în acest an.
”Nu văd o altă construcţie politică, în acest moment, pentru anul 2025. E normal că sunt cele două partide mari care au fost rivale dintotdeuna în România. Partidul Social Democrat a luat decizia de a intra la guvernare atunci când toată lumea fugea de guvernare, atunci când toată lumea şi-ar fi dorit să rămână PNL singur la guvernare, poate guvern minoritar. Şi în acel moment era praf şi PNL, dar şi România, fiindcă ar fi fost un concurs de populism. Ne-am asumat acest lucru şi îmi pare bine că am făcut-o, am luat această decizie împreună cu colegii mei”, a declarat el.
Premierul a evidențiat că viitorul țării va fi determinat de români, iar liderii coaliției de guvernare iau doar decizii politice.
”Nu eu hotărăsc, nu Nicolae Ciucă, nu partidele, noi luăm decizii politice. Vom vedea ce decid românii pe data de 9 iunie. Nu e nimic anticonstituţional, mai sunt 7 state care fac şi europarlamentarele şi alegerile locale, dimpotrivă, ştim cu toţii că la locale e cel mai mare număr de români care merg la vot, fiindcă îşi aleg gospodarul, direct”, a spus șeful Executivului.
Marcel Ciolacu a mai precizat că factorul de stabilitate sunt PSD și PNL.
”Românii vor trebui, în perioada următoare, ambele partide să le explice proiectul politic. Este un proiect politic poate inedit, dar este un proiect poliic corect. Fiecare are dreptul să candideze la locale. Dacă dorim să continue această stabilitate a României, fiindcă eu nu văd cu cine, cu cine să creionăm altă majoritate. PSD să facă cu AUR? PNL să facă cu USR? Au fost la guvernare, noi nu o să facem niciodată cu AUR. Care e stabilitatea, că actorii politici au rămas aceeaşi pe scenă. Să fac cu doamna Şoşoacă? Ne batem joc de ţară. Dra nu decidem noi, decid românii prin votul lor. (…) Noi suntem factorul de stabilitate în cea mai mare criză pe care o trece Europa, războiul din Ucraina”, a spus acesta.