Marcel Ciolacu a declarat că, pentru prima dată, România a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, creştere economică bazată pe investiţii şi nu pe consum.
Liderul PSD l-a criticat pe unul dintre predecesorii săi. El a susținut că acesta este ”un accident politic, un accident al istoriei”. Motivul atacului dur este legat de faptul că a îndatorat România cu aproape 200 de miliarde de lei. Despre acești bani, premierul PSD a susținut că ”nimeni nu ştie exact unde s-au dus”.
”Suntem singurul stat european care avem un acord de deficit excesiv din Uniunea Europeană. Doar România.
Suntem singurul stat care am avut o guvernare care a dus deficitul României la 9,2% şi am dus datoria publică de la 37% la peste 50%”, a spus premierul la Antena 3, Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a spus că avem datorii de 200 de miliarde de lei
El a ținut să arate că România a acumulat datorii de 200 de miliarde de lei într-un an şi câteva luni.
„Ne-am îndatorat 200 de miliarde de lei într-un an şi câteva luni. Nu s-a întâmplat niciunde”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Șeful Guvernului a fost întrebat cine a luat aceste decizii. Pe marginea acestui subiect, premierul a răspuns că e vorba de un accident politic al României.
”Cunoaştem cu toţii, din punctul meu de vedere un accident politic al României, să ajungi prim ministru şi să faci aşa ceva nu poţi să te ridici decât la nivelul de un accident al istoriei”, a comentat liderul PSD.
Nimeni nu știe unde s-au dus aceste sume
Premierul nu a dorit să ofere numele predecesorului său care a adoptat deciziile în urma cărora datoria publică a crescut.
”Nimeni nu ştie în acest moment exact unde s-au dus aceste sume de aproape 200 de miliarde, pentru că a fost pandemia, în acel moment nu a mai existat colectare, am făcut contractări un miliard de euro pentru vaccinuri, cu acele vaccinuri ne vaccinăm vreo sută de ani, singura problemă este că acele vaccinuri expiră, tot felul de cheltuieli fără nicio viziune macroeconomică”, a continuat liderul PSD.
Ne-am împrumutat și n-am colectat
El a subliniat că ne-am împrumutat, n-am colectat şi am astupat nişte bani. El a spus că s-a crezut că aceste sume la un moment dat se întorc.
„Nu s-a întors niciun ban. În timp ce toate ţările din Uniunea Europeană întorceau în economie să nu se prăbuşească consumul şi economia locală, noi am întors aproape 2% din PIB în timp ce Germania şi Franţa şi Italia între 8 şi 10% din PIB întorceau în economie.
Cu alte cuvinte, toate deciziile au fost anapoda”, a mai arătat Marcel Ciolacu.
Creștere economică bazată pe investiții pentru prima oară în România
În plus, șeful Guvernului a menționat că, pentru prima dată, România a înregistrat în primul trimestru al acestui an, creştere economică. Aceasta este bazată pe investiţii și nu pe consum.
Marcel Ciolacu a precizat că este un volum de muncă cum nu a existat niciodată în România
”De fapt, în primul trimestru, e pentru prima oară când România a avut creştere economică pe investiţii, nu pe consum”, a punctat Ciolacu.