Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre actuala situație în care se află România și totodată a lansat acuzații dure la adresa fostei guvernare. El a adus în discuție liberalizarea haotică care a dus la o inflație record la nivel național.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit despre noua coaliție de guvernare, dar și despre ce s-a întâmplat în ultimele șase luni în România. Acesta a criticat aspru fostul guvern, pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus și nu numai.
În același timp, Ciolacu a dus în discuție și împrumuturile de miliarde de lei făcute într-un timp foarte scurt, dar și numărul vaccinurilor anti-Covid achiziționate, care nici măcar nu erau necesare.
„PSD a decis acum aproximativ șase luni să intre într-o coaliție împreună cu PNL, UDMR și cu minoritățile într-un moment dificil (…). Am pornit după doi ani de zile de guvernare de dreapta, în care în primul guvern am gestionat cel mai prost din lume, având cea mai excesivă mortalitate, oamenii neavând acces la actul medical.
Prioritățile de atunci era să dăm sute de milioane unor oameni de afaceri pe care nu le-au plătit alți patru sau cinci prim miniștri înainte și s-a dovedit o decizie greșită. Am furat la Uniform peste un miliard de lei și s-a făcut zeci de dosare. Am venit în pandemie către cetățeni și către oameni de afaceri cu un efort de 2% din PIB, cam la nivelul țărilor din Africa, Congo sau alte țări, când în toată Europa acest efort depășea 5%.
Marcel Ciolacu, despre guvernarea de dreapta
A venit o coaliție și mai mare de dreapta, care a făcut 200 de miliarde de lei împrumuturi, cât a făcut România în 21 de ani, și nu s-a făcut nicio modificare, nicio echilibrare în mediul de afaceri. Singurul lucru notabil este că anumiți trecători prin viața politică au semnat contracte de aproape miliard de euro pentru vaccinuri care nu ne trebuie”, a spus Marcel Ciolacu.
Totodată, liderul PSD a vorbit și despre liberalizarea prețului la energie într-un moment de criză economică. Ciolacu susține că acesta este și motivul pentru care România se confruntă cu o inflație record, dar și cu un lanț de scumpiri cum nu s-a mai văzut în ultimii 30 de ani.
„Chiar dacă ne-am vaccina toată populația de acum încolo în următorii 50 de ani nu le-am sfârși. Cu o liberalizare la prețul energiei haotică într-un moment cheie al evoluției crizei economice.
Această liberalizare haotică la energie a condus la o inflație record în România și la un lanț de scumpiri cum n-a mai existat în ultimii 30 de ani în România. Acesta este contextul în care a intrat PSD la guvernare”, a spus Ciolacu, la sediul PSD.
Marcel Ciolacu cere modificarea Codului Fiscal
Marcel Ciolacu a mai vorbit și despre modificările Codului Fiscal pe care social democrații le doresc. Potrivit acestuia, România nu mai poate continua să acorde privilegii speciale unor companii care au profituri uriașe, în condițiile în care munca este taxată cu 40%.
În același timp, liderul PSD a mai adus în discuție și situația pensionarilor în pandemie, dar și a celor care suferă de boli cronice.
„Am început cu PNL și UDMR și am ajuns la 6% din PIB în șase luni direcționați către mediul de afaceri. Eu, Marcel Ciolacu, am inițiat o discuție în spațiul public în ceea ce privește Codul Fiscal. E o diferență imensă între impozitarea muncii cu 40% și capital. Cel mai scump preț l-au plătit în pandemie pensionarii și cei cu boli cronice”, a mai adăugat el.
Liderul PSD susține că inclusiv experții din finanțe susține că România are un Cod Fiscal cu excepții de miliarde de lei. El a mai precizat că în opinia sa, codul fiscal din România arată ”ca în Evul Mediu”, anumiți oameni având nenumărate privilegii.
„Avem un Cod Fiscal cu excepții de 64 de miliarde de lei, nu o spune Marcel Ciolacu, o spun finanțiștii și auditorii externi, de care nu se poate spune că sunt pesediști. Am cerut ca ANAF să înceapă procesul de digitalizare, ca să începem discuția în coaliție privind impozitarea progresivă.
Din punctul meu de vedere Codu Fiscal arată ca în Evul Mediu, când Papa emitea unor bule unor oameni pentru privilegii. Avem jocuri de noroc impozitate cu 1%. Dacă soarele răsare din sud, nu din nord ai 5%, nu se poate continua într-un stat normal. Dacă se dorește să facem așa ceva, PSD e partener la discuții. Nu se dorește, le urez succes”, a declarat Marcel Ciolacu.