Românii nu vor fi amendați pentru că susțin anumiți candidați la alegerile prezidențiale

Premierul României, Marcel Ciolacu, a fost întrebat, vineri, dacă există posibilitatea ca un român care postează pe o rețea socială un îndemn pentru alegerea unui anumit candidat la alegerile prezidențiale să fie amendat, în contextul noilor modificări legislative. El a calificat această idee drept „o interpretare excesivă”.

Din punctul lui de vedere, problema cea mai mare a fost legată de faptul că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a atras atenția că un anumit candidat avea în continuare acces la anumiți algoritmi, în timp ce restul candidaților erau blocați. În plus, administratorul TikTok nu a luat măsuri în timp real.

Întrebat dacă statul român ar putea amenda companii, precum Facebook, cu până la 5% din cifra lor de afaceri globală, el a spus că, dacă există legislația necesară, acest lucru este posibil. Deja au început demersuri în acest sens, inclusiv prin Ministerul de Externe și către Comisia Europeană (CE). A existat o anchetă la nivelul CE legată de alegerile prezidențiale din România.

TikTok nu va fi interzis în România

Legat de aplicația mobilă TikTok, Marcel Ciolacu a exclus posibilitatea de a fi interzisă în România. El nu crede că cineva va fi amendat pentru o postare. Oficialul român a trăit sub comunism și nu vrea să se mai întoarcă la acea perioadă. De aceea, nu va susține interzicerea unor platforme precum TikTok sau alte rețele sociale doar pentru că s-ar fi întâmplat ceva anume la alegerile prezidențiale.

„Nu există aşa ceva. E o interpretare excesivă. Nu există aşa ceva. Dar trebuie cumva să învăţăm din greşelile trecutului. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat data trecută cu social media şi cum a existat un abuz. Părerea mea, cea mai mare problemă a fost faptul că AEP-ul a avertizat că un anumit candidat nu este blocat şi are încă acces la anumiţi algoritmi.

Restul, toţi ceilalţi candidaţi, au fost blocaţi. Şi cel care gestiona TikTok-ul în speţă nu a luat nicio măsură în timp real. De acolo mi se pare venind cu 5% pe cifra de afaceri o amendă în cazul în care, într-un termen rezonabil, se solicită acest lucru, imediat să se facă, mi se pare cea mai importantă modificare.

Nu cred că va fi vreodată cineva amendat, sunt unul dintre apărătorii democraţiei, deoarece, în comparaţie cu dumneavoastră, eu am trăit şi sub comunism şi nu vreau să mă întorc acolo. Şi ştiţi la fel de bine sunt unul care, am spus explicit, este exclus ca în România să se interzică TikTok-ul sau altfel de social media, pentru că, vezi, Doamne s-a întâmplat un anumit lucru la alegeri.

Dacă avem legislaţie, da. Veţi vedea că am început toate demersurile şi prin Ministerul de Externe şi către Comisie, ştiţi foarte bine că a fost ceea ce priveşte alegerile din România, a fost o anchetă la nivelul Comisiei Europene”, a spus premierul României.

La rândul său, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, le-a reamintit tuturor că orice platformă care operează în România trebuie să respecte legislația națională. Există multe idei în spațiul public cu privire la controlul platformelor sociale, dar fără un mecanism explicit, nu se poate implementa un control eficient.

„Eu cred că este prea mult să vorbim despre interzicerea unei anumite platforme, ceea ce pot să spun e că orice platformă, pe teritoriul României, trebuie să respecte legea din România, indiferent de care platformă vorbim, iar mai departe idei sunt multe. E plin de idei și în România, și în afara României.

Ce e foarte clar e că fără un mecanism explicit, de a avea un control asupra modului în care funcționează aceste platforme și de a putea să găsești cea mai banală, poate, metodă de coerciție, și anume, amenzi usturătoare pentru cine nu respectă legea, nu văd în perioada următoare o metodă mai rapidă de a găsi un resort prin care, atunci când cineva nu respectă legea în România să fie pedepsit. Când vorbim despre bani, orice companie, cât de bogată ar fi, este atentă și nu își permite riscul de a avea sancțiuni”, a explicat oficialul român într-o intervenție TV.

Bogdan Ivan
Bogdan Ivan (SURSA FOTO: Facebook, Bogdan Ivan)

Marcel Ciolacu nu crede că Opoziția îl va putea suspenda pe Klaus Iohannis

Social-democratul nu crede că inițiativa partidelor de opoziție POT și AUR, care încearcă să-l suspende pe președintele României, Klaus Iohannis, va avea succes. El a catalogat această inițiativă drept un demers politic populist.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (SURSA FOTO: Facebook, Klaus Iohannis)

Pe de altă parte, Partidul Oamenilor Tineri a anunțat că, joi, au depus 161 de semnături pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, acestea fiind colectate de la parlamentarii POT, AUR și SOS. Semnăturile au fost înregistrate la biroul președintelui Camerei Deputaților. Inițiativa a fost susținută de toți parlamentarii celor trei partide, inclusiv 39 de semnături din partea SOS.