Marcel Ciolacu dă semnalul: România NU poate avea un viitor alături de Rusia!

Marcel-Ciolacu

SURSA FOTO: Dreamstime

Premierul Marcel Ciolacu subliniază că România își păstrează cu tărie drumul european, refuzând orice apropiere de Rusia. Reacția sa vine după declarațiile provocatoare ale unui ideolog apropiat lui Vladimir Putin, iar liderul social-democrat promite să apere valorile tradiționale și identitatea națională. Ciolacu transmite clar: „România a ales democrația și va rămâne un partener de încredere al Uniunii Europene și NATO!”

Marcel Ciolacu: „România NU poate avea un viitor alături de Rusia!”

Într-o postare incendiară pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu a lansat un mesaj tranșant, subliniind că România nu poate și nu trebuie să aibă un viitor alături de Rusia. Acesta a reacționat vehement față de recentele declarații făcute pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, care a sugerat că România ar putea deveni parte a Rusiei. Ciolacu a subliniat că astfel de opinii periculoase sunt un avertisment clar că regimul putinist reprezintă o amenințare directă la adresa democrației.

Premierul a reamintit faptul că românii, prin votul lor, au ales să continue pe drumul dezvoltării cu ajutorul fondurilor europene, dar, în același timp, au cerut ca liderii politici să apere cu mai multă hotărâre valorile tradiționale, identitatea națională și credința strămoșească.

„România #NU poate avea un viitor alături de Rusia! Opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, cum că România va fi o parte a Rusiei, trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o amenințare la adresa democrației.

Românii au arătat prin vot că își doresc o continuare a traseului de dezvoltare cu bani europeni, dar – în același timp – cer liderilor politici să acționeze cu mai multă determinare pentru apărarea valorilor tradiționale, a identității noastre naționale și a credinței acestui neam.

Eu am înțeles mesajul oamenilor și voi acționa ca atare, indiferent de zona din care vor veni atacurile la adresa românilor!”, a scris el.

PSD, mesaj ferm despre viitorul pro-european: „România este clar alături de NATO și Uniunea Europeană”

Daniel Băluță, prim-vicepreședinte al PSD și primar al Sectorului 4, a tras un semnal de alarmă privind angajamentul partidului față de valorile europene și euroatlantice. El a spus fără echivoc că PSD este partidul care a adus România în Uniunea Europeană și în NATO, iar recent, și în spațiul Schengen.

„În mod evident, Partidul Social Democrat este partidul alături de care românii au intrat în Uniunea Europeană, în NATO, de curând în Schengen, așa că orientarea PSD este una pro-europeană și pro-NATO”, a declarat acesta.

Referindu-se la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, el a recunoscut cu sinceritate că nu toți alegătorii au urmat îndemnul său de a-l susține pe Marcel Ciolacu.

„Îndemnul meu, ca primar al Sectorului 4, de a vota candidatul Marcel Ciolacu nu a fost ascultat în totalitate… Este normal ca oamenii să decidă singuri ce este mai bine pentru ei. Experiența acestor alegeri ne-a demonstrat că este mult mai bine așa”, a adăugat acesta, semnalând deschiderea către voința alegătorilor.

În ceea ce privește susținerea lui Călin Georgescu, Daniel Băluță a fost clar și categoric, negând orice speculație:

„Nu am auzit astfel de poziții. Poziția oficială a PSD este una clară: nu avem de ce să justificăm apartenența la valorile euroatlantice, pentru că timpul a demonstrat clar orientarea noastră.”

În ciuda tensiunilor și incertitudinilor politice, el a transmis un mesaj tranșant: PSD rămâne un partid solid în susținerea valorilor europene, iar cetățenii trebuie să aibă libertatea de a decide ce viitor vor pentru România.