Invitat la România Tv, Marcel Ciolacu a vorbit despre soluțiile care se află acum pe masa Guvernului pentru a face față valului fără precedent de scumpiri. Liderul PSD susține că dacă Executivul va fi de acord, reducerea accizei va scădea cu cel puțin 1 leu prețul la carburanți.
Totodată, el a mai adăugat că decizia finală este în mâinile lui Nicolae Ciucă. Pentru ca acciza la combustibil să scadă cu 50% este nevoie de discuții cu ministrul de Finanțe, dar și cu producătorii, a mai adăugat acesta.
În ceea ce privește tarifele la energie și gaze, românii ar urma să plătească același preț până în anul 2025, însă pentru acest lucru ar fi nevoie de o OUG care să fie dată în fiecare an.
”La coaliția cu USR, PNL a confundat coaliția cu guvernul. Acum avem guvern cu miniștri și o coaliție. Toată decizia este a premierului cu miniștrii de resort. Am discutat despre reducerea accizei la carburanți. Rămâne ca premierul, cu ministrul de Finanțe și cu producătorii să stabilească. Rămâne de văzut cum va influența conflictul din Ucraina.
La energie și gaze, tarifele rămân aceleași. Noi vrem să rămână până în 2025. Trebuie dată OUG în fiecare an.”, a spus Marcel Ciolacu, la România TV.
Ce spune premierul Nicolae Ciucă
În cadrul ședinței de miercuri, Nicolae Ciucă anunța că măsurile de protecție sunt la un pas distanță să fie finalizate.
„Suntem aproape de finalizarea pachetului de măsuri la nivelul Guvernului pentru a continua măsurile de protecţie a populaţiei şi a economiei faţă de evoluţia preţurilor la energie şi gaze”, a spus acesta.
Totodată, șeful Executivului mai preciza că în cursul zilei de joi ar urma să fie comunicate măsurile luate, astfel încât protejarea populației, dar și a economiei să fie realizată pentru o perioadă lungă de timp.
„Mâine vom mai avea o întâlnire în cadrul comitetului interinstituţional, ca apoi să comunicăm aceste măsuri care vin să asigure un set de mecanisme, astfel încât protejarea populaţiei şi a economiei să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp”, mai spunea Nicolae Ciucă.
Până la momentul actual se știe că liderii coaliției au ajuns la un acord cu privire la reducerea TVA la facturile din zona energiei la 5%, o propunere venită din partea PSD. Totodată, se mai discută și reducerea accizei cu până la 50%, pe care social democrații o susțin de asemenea.