Marcel Ciolacu a ținut un discurs la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul Zilei Eroilor, la Buzău. Acolo s-au aflat mai mulți sindicaliști din Educație care scandau: "Unitate", "Demnitate", "Grevă generală". ,,În această zi sfântă de Înălţare, o să ne strângem cu toţii la Prefectură şi vom continua discuţiile împreună", a declarat Ciolacu.
Ciolacu: Sunt ferm convins că după această manifestare, în această zi sfântă de Înălţare, vom continua discuţiile la Prefectură
Potrivit ziarului local sansanews.ro, sindicaliștii din educație au plecat mai devreme de ora 12:00, ora prevăzută inițial pentru încheierea protestului de la Prefectură, și s-au îndreptat către Cimitirul Eroilor, unde Marcel Ciolacu urma să susțină un discurs de Ziua Eroilor.
,,Aş fi vrut în mod deosebit la sfârşit să mă adresez şi doamnelor şi domnilor profesori, dar încă de la început aş dori să le mulţumesc pentru respectul pe care ni l-am arătat astăzi unii altora şi sunt ferm convins că după această manifestare, în această zi sfântă de Înălţare, o să ne strângem cu toţii la Prefectură şi vom continua discuţiile împreună”, a spus Ciolacu.
În zona unde s-au ţinut discursurile au fost prezenţi sindicalişti din Educaţie care au scandat: „Unitate”, „Demnitate”, „Grevă generală”, „Vrem la clasă”.
Marcel Ciolacu: Memoria lor trebuie să rămână şi va rămâne mereu vie în inima şi în conştiinţa noastră
,,Eroismul se manifestă la toţi cei care îşi iubesc ţara şi care sunt pregătiţi să facă tot ceea ce este nevoie pentru a o apăra. Îi cinstim în această zi a Înălţării Domnului, pentru că memoria lor trebuie să rămână şi va rămâne mereu vie în inima şi în conştiinţa noastră.
Probabil că uneori nu realizăm cât de mult le datorăm acestor eroi necunoscuţi care se află în aceste morminte şi-n alte cimitire ale eroilor din întreaga ţară.
Le datorăm enorm. De fapt, le datorăm totul, adică însăşi existenţa noastră ca popor, ca naţiune, ca ţară suverană. Să nu uităm niciodată acest lucru.
Mă închin cu respect în faţa lor şi le mulţumesc din suflet pentru tot ceea ce au făcut. Dumnezeu să-i odihnească!”, a transmis, la Buzău, Marcel Ciolacu, în alocuţiunea susţinută la ceremonia militară şi religioasă cu depuneri de coroane şi jerbe de flori organizată cu prilejul Zilei Eroilor.
Manifestarea a avut loc la Domul Central din Cimitirul Eroilor din Buzău.
Mesajul premierului Nicolae Ciucă, de Ziua Eroilor
Joi, pe data de 25 mai, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj, cu ocazia Zilei Eroilor și al praznicului Înălțării Domnului, în care a evidențiat că respectul pentru toți eroii neamului reprezintă respectul față de însăși România și față de viitor.
„Este o zi cu o puternică semnificaţie istorică şi religioasă deopotrivă pentru poporul român. Tradiţia de peste un secol a manifestărilor comemorative dedicate eroilor neamului în chiar ziua sfântă a Înălţării Domnului, o zi simbol a speranţei creştine, ne dă certitudinea că jertfele celor care au luptat pentru ţară vor rămâne mereu în memoria colectivă, întărindu-ne încrederea că exemplul lor va motiva multe alte generaţii să creadă în viitor.
Eroii pe care îi omagiem astăzi, cunoscuţi sau nu, trăiesc prin România pe care ne-au lăsat-o. Avem datoria să menţinem ţara pe drumul ales prin voinţa cetăţenilor: drumul democraţiei, al respectului faţă de lege, faţă de libertăţile şi drepturile fundamentale”, a transmis Nicolae Ciucă, potrivit Guvernului României.