Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a ținut să puncteze că România nu livrează arme Ucrainei şi că nu există baze de antrenament pentru soldaţii ucraineni pe teritoriul țării noastre. Liderul social-democrat a dat mai multe detalii, într-o conferință de presă susținută la Buzău.
El a ținut să amintească că România are un parteneriat strategic cu NATO şi este membră NATO, lucru extrem de important în acest moment tensionat. Ciolacu a precizat că a purtat o discuţie cu premierul Nicolae Ciucă și că, în acest moment, nu există astfel de baze de antrenament pe teritoriul României.
Ciolacu: În momentul de faţă, România nu livrează arme Ucrainei
„În momentul de faţă, România nu livrează arme Ucrainei. Dimpotrivă, cred că am gestionat excelent problema cu refugiaţii şi avem un ajutor consistent către Republica Moldova. Nu este luată o decizie în acest sens în CSAT, unde se iau astfel de decizii. (…)
Suntem parteneri ai Uniunii Europene, avem un parteneriat strategic cu NATO şi suntem membri NATO, vedem cât de important este în acest moment să fim şi în Uniunea Europeană şi în NATO. Am avut discuţia cu premierul, în acest moment nu există astfel de baze de antrenament pe teritoriul României”, a declarat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
Trebuie amintit că și ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a dat asigurări în acest sens. În urmă cu o zi, aflat într-o vizită la Cluj, Dîncu a precizat că sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei în momentul de faţă este doar umanitar, nu şi militar, cu armament.
Ce fel de ajutor oferă țara noastră?
„Nu vorbim despre armament în acest moment. Aşa cum a spus premierul ieri într-o declaraţie, în acest moment suntem concentraţi pe ajutor umanitar”, a declarat Vasile Dîncu.
El a precizat că nici despre avioane MiG nu este vorba în sprijinirea Ucrainei.
„Nu avem nicio solicitare în acest sens, MiG-urile pe care le avem, în acest moment nu sunt scoase în totalitate din uz, noi avem în acest moment o anchetă, au fost suspendate de la zbor, vor fi, în cel mai rău caz, conservate, pentru că în acest moment putem să acoperim, cu cele 22 de Eurofigther pe care le avem din partea forţelor străine (…) plus escadrila noastră, toate elementele de securitate aeriană de care are nevoie România în acest moment”, a subliniat Vasile Dîncu.
Trebuie menționat că, anterior acestor declarații, președintele României, Klaus Iohannis, a participat la consultările online găzduite de președintele american Joe Biden, alături de alți lideri europeni, plus Alianța Atlanticului de Nord (NATO). Cu această ocazie, șeful statului a condamnat crimele de război comise de forțele ruse în Ucraina.