Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit miercuri despre decizia luată în Parlament privind creșterea salariilor pentru o parte din bugetari.
„Este o corectură, am chemat azi dimineață liderul de grup de la PNL și liderul de comisie. Toți parlamentarii sunt prinși pe listă.
Dacă legea va trece, se va proroga termenul de aplicare pentru parlamentari. Altfel, legea ar fi fost neconstituțională. Ea nu mai putea fi aplicată, vorbim de Legea 153, pentru toată lumea.
Azi, din coaliție, vom ieși cu o decizie că demnitarii nu trebuie să aibă salarii mai mari. E o lege pe care trebuie să o respectăm cu toții.
Eu cred că noi, demnitarii, trebuie să facem un efort, să strângem cureaua. Restul sunt legi, se trece printr-o situație dificilă pentru toată lumea”, a declarat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu, despre creșterea prețului la țigări
De asemenea, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu știe nimic despre măsurile pregătite de Guvern privind creșterea TVA la băuturi carbogazoase sau creșterea prețului la țigări.
”Le voi vedea și eu în ședința coaliției. Nu am știință despre aceste propuneri, dar sunt mai multe propuneri și cred că este corect să luăm o decizie în coaliție și pe urmă vom discuta. Vom discuta ulterior cu patronatele, cu sindicatele și apoi vom lua deciziile finale.”, a spus Marcel Ciolacu.
Salariile primarilor ar putea fi majorate de la 1 iulie
Un proiect de lege care trebuie să treacă din nou prin Camera Deputaților în cursul acestei săptămâni scoate la iveală că salariile primarilor ar putea fi majorate începând cu data de 1 iulie. Proiectul de lege s-a dorit a fi unul adoptat pe șest, însă această mișcare nu le-a ieșit celor din coaliția de guvernare. În momentul de față, dacă această lege va fi votată în Camera Deputaților, atunci salariile primarilor vor crește, arată Antena 3.
Amintim că salariile primarilor sunt calculate în funcție de salariul minim pe economie. Anterior, acestea au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, de 2.080 lei. În momentul de față, aleșii vor ca plafonarea să se facă la salariul minim pe economie aflat în plată în 2021, adică 2.300 de lei.
Mai mult, creșterea salariilor pentru primari ar fi trebuit votată la pachet, săptămâna trecută. Totuși, proiectul trebuie votat din nou din cauza unei erori materiale. Amendamentul a fost însușit de deputatul PSD Adrian Solomon şi prevede că salariile primarilor nu vor mai fi plafonate la salariul minim din 2019, ci la salariul minim din 2021. Salariile primarilor se calculează în funcție de salariul minim pe economie aflat în plată. În 2019, acesta era 2.080 lei, în 2021, este de 2.300 lei.