Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a vorbit despre criza energetică cu care se confruntă România. În contextul actual al scumpirilor, acesta a spus că PSD a venit deja cu un set de propuneri.
Marcel Ciolacu susține că prețurile la energia electrică din România au atins cote alarmante deoarece a fost realizată „o liberalizare haotică, fără să se gândească, să anticipeze o astfel de criză.”
„Am avut o discuţie cu premierul în cursul zilei de ieri (despre energie). Noi am avut o lege care nu a fost funcţională care mai mult a încurcat atât producătorii, cât şi distribuitorii, cea care prevedea în perioada noiembrie – ianuarie, când a fost dată OUG pentru februarie – martie, pentru aceste două luni, timp în care Guvernul şi ministrul de resort să vină cu o soluţie. Solicităm o soluţie care să cuprindă şi iarna următoare.
Tot ce vorbim de acum încolo sunt efectele pe care le suportăm la facturi, la facturi greşite. A fost un cumul de greşeli. Fără să atac pe cineva din interiorul Guvernului sau din coaliţie, a fost o liberalizare haotică şi fără să se gândească, să anticipeze o astfel de scumpire şi o astfel de criză. Până la urmă este o criză mondială. Nu vorbim doar de România că are această criză.
Negândind, fără să anticipezi că poţi să ai de-a face cu o astfel de criză, ne-am trezit în această anomalie în care România are preţul la energie electrică mai mare decât în Germania. Dacă comparăm productivitatea industriei, veniturile României cu Germania nu încape îndoială”, a declarat acesta la Europa FM.
„Aceste două luni vor duce din presiuni. Problema din noiembrie-decembrie şi ianuarie a dus la aceste scumpiri. Rămân la părerea că întâi trebuie să rezolvăm cauza şi apoi să mergem pe efecte, efectul cel mai distrugător în afară de scumpiri şi care are atingere asupra traiului oamenilor rămâne inflaţia”, a adăugat preşedintele Partidului Social Democrat (PSD).
Ciolacu: Preţul pentru IMM-uri şi zona casnică trebuie să rămână reglementat
În contextul tensionat actual, când oamenii sunt speriați de scumpirile viitoare, Marcel Ciolacu afirmă că prețul energie electrice pentru IMM-uri și consumatorii casnici trebuie să rămână reglementat.
„Cauza este reprezentată de aceste scumpiri la energie şi trebuie soluţii. Rămân la părerea ca preţul pentru IMM-uri şi zona casnică trebuie să rămână un preţ reglementat, aşa cum e cuprins acum în ordonanţă – între 0,8 şi 1 leu pentru IMM-uri, venind cu o schemă prin Ministerul de Finanţe, Ministerul IMM-urilor şi Ministerul Economiei pentru marii producători.
Dacă nu găsim o altă soluţie până atunci, cred că cel mai la îndemână ar fi o prelungire şi pe luna aprilie. De fapt, prelungim ceva fără să luăm o decizie. Ştiţi că cea mai proastă decizie e să nu iei nicio decizie”, a spus acesta.
Ciolacu: Nu voi accepta eu personal şi PSD-ul să fim pompieri de serviciu
De asemenea, Marcel Ciolacu a informat că social-democrații au venit deja cu un set de propuneri pentru stoparea crizei energetice.
„Am făcut un grup de lucru funcţional în interiorul Guvernului. Am înţeles că am fost o dată pompier de serviciu. Nu voi accepta eu personal şi PSD-ul să fim pompieri de serviciu”, a exclamat politicianul.
Întrebat care este impactul bugetar suportat de Guvern pentru schema de ajutor social, liderul social-democraților a spus că este unul „suportabil”.
„Avem venituri suplimentare pe ianuarie. M-am uitat şi pe componenţa veniturilor şi e una încurajatoare. (…) Sunt parte şi din inflaţie, dar am avut şi o recuperare de creanţe, ceea ce încurajator”, a afirmat Marcel Ciolacu.